• locatarii sunt nemulţumiţi că li s-a luat pubela de lângă bloc, iar acum sunt obligaţi să meargă câteva sute de metri, până la cel mai apropiat punct gospodăresc • conducerea Eco SA spune că măsura a fost luată în urma unei sesizări primite de la administratorii unui centru medical amenajat la parterul unui bloc • directorul Eco afirmă că multe dintre tomberoanele care erau ţinute până în prezent pe trotuare, lângă parterul blocurilor, vor dispărea şi că vor fi amenajate puncte gospodăreşti cu module pentru colectarea selectivă a deşeurilor • problema e că unii dintre locatarii blocurilor de pe Calea Galaţi, de unde s-a ridicat acea pubelă, nu se mai deranjează să se deplaseze până la punctul gospodăresc, aruncându-şi pur şi simplu gunoaiele în faţa scării
Locatarii câtorva blocuri de pe Calea Galaţi, situate la intersecţia cu Str. Griviţei până la biserica “Sf. Ioan”, se plâng că trebuie să parcurgă o distanţă prea mare până la pubelele unde îşi pot arunca deşeurile menajere. Asta deoarece operatorul de salubritate din zonă - Eco SA - le-ar fi luat tomberoanele metalice de lângă bloc. La acest neajuns se adaugă şi lipsa de civilizaţie a unora dintre rezidenţi, care nu se mai deranjează să meargă până la punctul gospodăresc, aruncând pur şi simplu gunoaiele lângă bloc. “Domnii de la societatea de salubritate au decis, probabil, că noi nu mai avem nevoie de pubele. Eu personal duc deşeurile în spatele bisericii, unde sunt două pubele metalice, dar avem şi altfel de oameni, care preferă să arunce gunoiul fix în faţa scării. Deja s-a format o grămadă care creşte pe zi ce trece...”, ne-a sesizat un locatar domiciliat în blocul K de pe Calea Galaţi.
Vestea proastă pentru locatarii blocurilor în cauză este că nu vor mai putea folosi decât punctul gospodăresc din apropierea bisericii “Sf. Ioan”. Cel puţin aşa le transmite conducerea firmei “Eco” SA, care precizează că tomberoanele care până acum erau ţinute pe trotuarul Căii Galaţi, în proximitatea blocurilor, nu vor mai fi aduse în zonă. “Acolo exista de mai multă vreme un tomberon de plastic care, însă, era poziţionat chiar sub geamul unui centru medical amenajat recent la parterul unui bloc. La solicitarea administratorilor acestui centru medical am luat tomberonul de acolo. De altfel, nici nu este normal ca un astfel de recipient destinat colectării deşeurilor să fie ţinut pe trotuar. Din acest moment, locatarii blocurilor respective sunt invitaţi să folosească punctul gospodăresc de lângă biserică, unde momentan se află câteva pubele metalice, dar în curând va fi amplasat un modul pentru colectarea selectivă a deşeurilor”, ne-a declarat Ionuţ Pisică, directorul “Eco” SA.
Cât despre locatarii care nu se obosesc să meargă până la punctul gospodăresc şi preferă să arunce deşeurile în faţa scării, aceştia riscă să fie sancţionaţi de Poliţia Locală, cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei.