Birocraţie la cote maxime! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Birocraţie la cote maxime!

 

Mii de brăileni sunt puşi pe drumuri în fiecare lună de către stat pentru a-şi plăti contribuţiile la şomaj şi pensie pentru veniturile de natură profesională altele decât cele salariale. Aşadar, practicienii de profesii liberale, aşa cum sunt medicii sau notarii, beneficiarii drepturilor de autor, tarabagiii din pieţe precum şi taximetriştii va trebui să meargă lunar la 2 instituţii distincte pentru a-şi declara veniturile lunii precedente şi pentru a achita contribuţiile la fondurile speciale aferente veniturilor declarate. De menţionat că în cazul contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate, situaţia este un pic mai relaxată, în contextul în care aceasta se depune o singură dată pe an, mai precis în data de 25 ianuarie. Oricum, încă de săptămâna trecută brăilenii au venit să se intereseze despre noua obligaţie fiscală pe care o au de îndeplinit.

Astăzi, ultima zi pentru depunerea declaraţiilor individuale

Conform modificărilor aduse Codului Fiscal, intrate în vigoare de la 1 iulie, persoanele care obţin venituri profesionale, dar care nu se încadrează în categoria veniturilor salariale, trebuie să depună, până astăzi, 25 august, declaraţiile individuale privind venitul încasat în iulie. Aşa cum am spus, depunerea acestor declaraţii se face lunar la Casa Judeţeană de Pensii şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în cazul fondului de sănătate declaraţia fiind depusă o dată pe an, în data de 25 ianuarie, pentru întreg anul precedent. De altfel, reprezentanţii CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) au explicat că plata contribuţiilor în sistemul asigurărilor sociale de sănătate este reglementată de Legea 95/2006, care stabileşte că nu este necesar ca persoanele care obţin constant venituri din drepturi de autor, de exemplu, să depună lunar astfel de declaraţii, ci în data de 25 ianuarie a fiecărui an.

Depunerea declaraţiilor lunare pentru contribuţie la pensie şi şomaj se face personal de către fiecare contribuabil în parte, ceea ce înseamnă că este exclusă posibilitatea delegării altei persoane, un contabil de exemplu, aşa cum procedează o parte dintre comercianţi, pentru a îndeplini aceste formalităţi. În plus, odată cu depunerea declaraţiilor respective, la fiecare instituţie li se va calcula obligaţia către fiecare fond special în parte, iar contribuabilul trebuie să achite suma impusă. Pentru aceasta are la dispoziţie două variante: fie achită direct la casieria instituţiei, fie în contul special al fondului respectiv deschis la Trezorerie. Valoarea contribuţiilor sociale cumulate este de 16,5% din venitul net, pe lună, dar nu poate depăşi echivalentul a 16,5% aplicat la cinci salarii medii brute pe economie, respectiv de 1.514 lei. Mai explicit, cei care declară că luna trecută au avut venituri mai mari de 9.180 de lei vor plăti doar cei 1.514 lei. Din cei 16,5% pe lună, 10,5% reprezintă contribuţia la sistemul public de pensii, 5,5% la cel de sănătate şi 0,5% la cel de şomaj. De exemplu, pentru un tarabagiu sau un taximetrist, ori o persoană plătită în baza drepturilor de autor, care declară venituri nete de 300 de lei pentru luna iulie, sumele de plată sunt următoarele: 31,5 lei pentru pensie (10,5%), 16,5 lei pentru fondul de sănătate (cei 5,5%) şi 1,5 lei pentru şomaj (0,5%).

Amenzile pentru nedepunerea declaraţiilor ajung până la 5.000 lei

Reprezentanţii AJOFM cât şi cei ai Casei de Pensii au explicat că brăilenii s-au interesat de noua obligaţie fiscală încă de săptămâna trecută. Concret, la AJOFM Brăila au venit vinerea trecută câteva persoane, în timp ce luni şi marţi, biroul unde se depun declaraţiile a fost asaltat de zeci de contribuabili. La Casa Judeţeană de pensii situaţia a fost mult mai relaxată întrucât foarte puţine persoane veniseră până ieri să depună declaraţiile. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că sunt puşi pe drumuri în fiecare lună pentru a depune aceste declaraţii, în unele cazuri fiind necesară deplasarea din alte localităţi unde îşi desfăşoară activitatea. De precizat este că până şi funcţionarii care trebuie să aplice legea au nelămuriri legate de noile modificări aduse Condului Fiscal. De exemplu, la Casa de Pensii nu se ştia foarte clar cum trebuie procedat în cazul persoanelor deja asigurate conform Legii 19/2001. În acest context, CJP Brăila a solicitat lămuriri la Bucureşti.

Conform legii, cei care nu obţin venituri sunt obligaţi oricum să depună o notificare oficială la cele două instituţii privind faptul că nu au avut venituri în luna precedentă. Amenda pentru nedepunerea declaraţiilor este de 2.500 până la 5.000 de lei, în timp ce amenda pentru completarea eronată a declaraţiilor este de 300 până la 600 de lei.

Potrivit datelor prezentate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila, la finele lunii iunie 2010 erau înregistraţi 11.879 comercianţi activi din punct de vedere juridic, dintre care 3.980 persoane fizice autorizate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro