Mergi la conţinutul principal

Bill Clinton e mic copil pe linga viceprimarul Tilea

Mare om, mare caracter, viceprimarul Tilea! Daca ai orbul gainilor si nu-ti dai seama dintr-o privire, poti realiza asta dupa ce arunci mai multe priviri (indiscrete) asupra activitatii administrative, sportive si culturale a acestuia. Stind noi, asa, cu ochii pe el - pentru ca avem ce vedea -, am descoperit cu surprindere ca Tilea seamana din ce in ce mai mult cu Bill Clinton, cu care are numeroase lucruri in comun. Unul ar fi pasiunea pentru saxofon, pe care vicele nostru si-o cultiva de ceva vreme. Al doilea ar fi Monicile din viata lor, al treilea, faptul ca nu se lasa tinuti in friu de colegele de apartament si al patrulea, ca nu refuza niciodata sa puna mina pe un trabuc, cind situatia o impune. E drept ca, spre deosebire de Clinton, Tilea foloseste de regula in biroul sau pipa, dar ce mi-e trabuc, ce mi-e pipa, daca esti satisfacut de rezultat!
Unul dintre lucrurile care le despart pe cele doua personaje este atitudinea fata de activitatea sportiva. Clinton zboara cu Air Force 1, stind instalat comod in fotoliu, Tilea se da cu parapanta, sau practica sporturi extreme, zburind de pe motocicleta, agatat de tot felul de coarde, cit pe ce sa-si rupa gitul.
Pe de alta parte, Bill Clinton se incurca cu toate Monicile stagiare, in timp ce Tilea are anumite pretentii, nu se coboara sub Monicile directoare in functie, sau in curs de devenire. Ca sa nu mai spunem ca Bill isi ingenunchea Monicile, in timp ce Tilea si le ridica, nu la cer, ci la nivelul de directoare. Si, ca s-o spunem pe-aia dreapta, Tilea al nostru e mai tare decit Bill, pentru ca el n-a avut decit o singura Monica - cel putin de una a aflat publicul - in timp ce Lucica a avut deja mai multe la activ. In plus, din cite se stie, Clinton n-a actionat simultan pe mai mult de doua fronturi, in timp ce Tilica actioneaza pe toate fronturile care se deschid, atacind de la stinga la dreapta (politica) si de sus in jos. Ne referim la pozitiile administrative, pentru ca de alte pozitii inca nu indraznim sa discutam. De asemenea, spre deosebire de Clinton, care se fereca in Biroul Oval cu stagiarele, Tilea sta in birou cu usa larg deschisa, cu directoarele, fiind om deschis de felul sau, dupa cum va explicam. O alta diferenta majora intre cei doi este insa ca, spre deosebire de Bill, Tilea prefera Monicile maritate, care nu au nici un interes sa-si pastreze rochitele patate si sa povesteasca in stinga si-n dreapta ce fac ele, cind intra in biroul lui Big Boss.
Ceea ce am mai observat la vicele nostru este setea de cunoastere, dorinta de aprofundare a cunostintelor pe care si le face, indiferent in ce domeniu. Vreti un exemplu? Cind a fost sa ia in primire cultura braileana, la inceput de mandat, a preferat sa-si ia consiliere de specialitate, asa cum a facut, mai nou, si pe partea juridica, unde nu este atit de tare pe cit si-ar dori. Dar o sa se-ntareasca el, cu timpul! In definitiv, mai are un an de mandat si e lucru stiut ca functia intretine organul...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro