Bilete epuizate pentru concertul lui Fuego de la Casa Tineretului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bilete epuizate pentru concertul lui Fuego de la Casa Tineretului

• concertul extraordinar, dedicat zilei de 1 Martie, se intitulează „Strânge-mă-n brațe” • biletele pentru concert s-au terminat încă de marți, 31 ianuarie, precizează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila

 

Cunoscutul artist Paul Surugiu-Fuego va concerta, din nou, la Brăila, iar biletele puse în vânzare la Centrul de Creație Brăila, precum și în mediul online, s-au epuizat, deja, de la sfârșitul lunii ianuarie, informează organizatorii evenimentului.

Astfel, Consiliul Județean, Primăria Municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila organizează, în ziua de 1 martie 2023, de la ora 20.00, un excepțional concert de mărțișor sub genericul „Strânge-mă-n brațe”, un regal emoționant, o întâlnire de suflet a artistului complex, deja consacrat, de renume mondial, Paul Surugiu-Fuego, cu publicul iubitor de frumos, muzică, artă și poezie din Brăila, pe versuri nemuritoare ce scriu istorie”, precizează, într-un comunicat, organizatorii evenimentului.

Publicul prezent la Casa Tineretului va avea, astfel, ocazia să asculte melodii de colecție dedicate lunii martie și mărțișorului, atât în varianta pop cât și în varianta clasică, cu duete inedite, pe orchestrații spectaculoase și cu momente unice. Biletele pentru concertul lui Fuego au putut fi procurate atât online cât și de la Agenția de bilete a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), din Piața Traian, nr 2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro