Deşi lucrările de restaurare sunt încă în derulare, iar marea sfinţire se va face, cel mai probabil, spre sfârşitul anului acesta sau în prima jumătate a anului viitor, Brăila se poate lăuda deja cu un obiectiv turistic cum nu prea mai sunt prin părţile noastre. După mai bine de un sfert de secol de când un călugăr a venit să îşi ridice o chilie lângă două ziduri pe jumătate năruite, ce se ridicau stinghere dintre bălării, pe malul Siretului, vechea mănăstire voievodală Măxineni a renăscut spectaculos din propriile ruine. Călugărul acela, protosinghelul Simion Victor Ovezea, a stăruit în truda sa de a reînnoda tradiţia monahală acolo, la fosta graniţă dintre Moldova şi Ţara Românească, locul unde voievodul Matei Basarab a hotărât, în 1637, să ridice o mănăstire. Zona avea importanţă strategică, iar sfântul lăcaş ctitorit în acele vremuri a fost unul dintre cele mai mari şi mai frumoase din toată Muntenia. După mai bine de 200 de ani, timpul şi cutremurele au şubrezit construcţia, astfel că, în 1856, mai marii vremii au angajat un arhitect care să stabilească dacă mănăstirea va fi dărâmată complet şi rezidită sau va fi doar reparată. Cercetarea făcută atunci a dus la concluzia că edificiul este suficient de solid şi că o reparaţie capitală l-ar mai ţine în picioare încă mulţi ani. Consolidările s-au făcut, în 1858, şi probabil că mănăstirea ar fi rezistat în forma originală până în zilele noastre, dacă nu ar fi avut ghinionul să se afle pe linia frontului, în timpul Primului Război Mondial. Lovite cu obuzele tunurilor de mare calibru, zidurile groase de 1,5 metri s-au prăbuşit, pe 17 februarie 1917. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial mănăstirea era deja abandonată. Luptele de atunci au continuat distrugerile, iar după război, localnicii de prin Măxineni sau Latinu, localităţi aflate la circa 10 kilometri distanţă, au luat cărămizi din zidurile căzute, pentru a le folosi în propriile gospodării.
Asta a găsit călugărul Simion Ovezea în 1990, când a ajuns în acel loc pustiu: o ruină care amintea doar vag de falnica mănăstire de odinioară. Încetul cu încetul, lucrurile au reînceput, însă, să intre în normal. Pe 24 iunie 1990, Ovezea a fost numit stareţ, de ÎPS dr. Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, cel care a oficiat atunci, în fruntea unui sobor de preoţi, Sfânta Liturghie ce a marcat renaşterea vieţii monahale în acel loc. Cu timpul, de la o chilie aşezată stinger lângă zidurile năruite, mănăstirea a început să prindă formă. S-au clădit o nouă biserică şi noi chilii pentru călugări. Construcţiile s-au ridicat din donaţii primite de la credincioşi înstăriţi, dar un sprijin substanţial s-a primit inclusiv de la Primăria Brăila, condusă de Anton Lungu, fost prim secretar comunist, care manifesta o neaşteptată înclinare spre lucrurile sfinte. Şi fostul primar al comunei Măxineni, Mihai Ruse, s-a implicat trup şi suflet în renaşterea vechii mănăstiri. Mare ajutor a dat şi Muzeul Brăilei, condus de Ionel Cândea, cel care a coordonat, în anii 70, ample cercetări arheologice în zonă, având astfel o imagine despre felul cum a fost concepută, din punct de vedere religios şi strategic militar, vechea mănăstire.
Din nefericire, bătrân şi bolnav, stareţul Simion Ovezea avea să îşi găsească un tragic sfârşit la începutul anilor 2000, atunci când o candelă aprinsă în chilia sa a provocat un incendiu ce i-a curmat viaţa.
O lucrare impecabilă
Câţiva ani mai târziu după nefericitul incident, aveau să înceapă lucrările care au readus, practic, la viaţă mănăstirea Măxineni, într-o formă aproape identică cu cea originală, din secolul al XVII-lea. Asta după ce a fost demarată o investiţie de 10,12 milioane de lei, finanţată în proporţie de circa 94% cu fonduri europene nerambursabile, restul fiind acoperit cu bani de la bugetul de stat, 5%, şi de beneficiar, adică de Arhiepiscopia "Dunării de Jos" Galaţi, 1%.
Biserica veche şi casa voievodală au fost zidite exact pe temelia celor originale, fiind reconstituite cu mare grijă la detalii. "Arhitecţii actuali au trebuit să ştie ctitoriile lui Matei Basarab, de la câmpie, deal şi munte, pentru că fiecare în parte are ceva specific, iar descifrând aceste informaţii s-a putut face reconstituirea păstrându-se elementele arhitecturale specifice epocii. Nu s-a lucrat după o schiţă anume", ne-a spus Atanasie, actualul stareţ al Mănăstirii Măxineni.
Cine vizitează acum acest sfânt lăcaş poate vedea, lângă biserica şi chiliile cele noi, o adevărată bijuterie arhitectonică, ce are puterea de a-i trezi privitorului senzaţia că a călătorit în timp, cu 400 de ani în urmă, atunci când voievodul Matei Basarab şi-a admirat pentru prima dată ctitoria. Zidurile masive, grinzile din lemn, uşile din lemn întărite cu ghinturi de fier, subsolul cu bolţi zidite în cărămidă, acoperişul învelit în ţiglă, toate acestea îi dau casei voievodale un inegalabil parfum de epocă. Stareţul Atanasie ne-a mărturisit că atunci când lucrările vor fi gata, această clădire va fi transformată în muzeu, expunându-se aici numeroase relicve descoperite în timpul săpăturilor arheologice făcute în anii 70.
Lângă casa voievodală se înalţă, falnic, biserica mănăstirii. Şi aceasta a fost rezidită, păstrându-se cu sfinţenie specificul epocii de demult. În frumoasa construcţie au fost încastrate şi cele două bucăţi de zid care se mai aflau în picioare în 1990. Absolut impresionantă este şi pictura interioară. Scenele biblice au fost realizate de pictorii clasa I Marcel şi Daniel Codrescu, tată şi fiu, ale căror îndemânare şi talent sunt dincolo de orice îndoială. Cei doi au lucrat folosind vechea metodă a frescei. Mai exact, după cum ne-a explicat stareţul Atanasie, "fresca este un fel de tencuială făcută din var amestecat cu câlţi şi nisip. Se dau două mâini. La prima mână, se pune un cancioc de nisip, la o găleată de var cu câlţi. La a doua mână se pune doar varul cu câlţi. După două ore, se scliviseşte, îndepărtându-se pojghiţa formată la suprafaţă şi abia apoi se vine cu culoarea. Pictura trebuie aplicată în maxim 18 ore, după acest interval fresca devine prea uscată şi nu se mai formează acea reacţie chimică datorită căreia culoarea rezistă pe pereţi. Dacă se respectă aceşti paşi, pictura este nemuritoare, freci pereţii cu buretele şi nu mai reuşeşti să răzui culoarea. În caz că se răzuie, înseamnă că nu s-a făcut treabă de calitate", ne-a spus stareţul.
La prima vedere, pictura din interiorul bisericii voievodale a fost făcută cu mare simţ de răspundere, care a completat într-un mod cât se poate de fericit talentul artistic al pictorilor.
"Sunt pictori de clasa I, pe care i-am găsit foarte greu. La un asemenea obiectiv nu pot lucra decât pictori foarte calificaţi. Noi am avut oarecare dificultate în a-i găsi, deoarece este vorba despre un proiect cu finanţare europeană, ce trebuie terminat la un termen fix, altfel pierzi banii. Deci, pictorii au lucrat sub presiunea timpului şi nu mulţi s-au încumetat să ia această lucrare. Din fericire, domnul Marcel Codrescu, care este originar din satul brăilean Oancea, şi fiul său, Daniel, au preluat contractul şi au făcut o treabă extraordinară, după cum se poate vedea", ne-a declarat stareţul Atanasie.
Cele două construcţii realizate impecabil de SC "Dedal Bahamat" SRL Galaţi, o firmă gălăţeană specilizată în restaurarea monumentelor de arhitectură, sunt înconjurate de un zid de circa 2 metri înălţime, accesul în curtea mănăstirii făcându-se printr-o poartă din lemn masiv, foarte bine lucrată şi aceasta.
Mănăstirea medievală Măxineni va fi finalizată peste câteva luni. Inclusiv în biserică mai sunt picturi de făcut pe o suprafaţă relativ mică. Turiştii care vor vizita acest obiectiv, ce are toate şansele să fie inclus în patrimoniul UNESCO, vor fi cu siguranţă încântaţi de ceea ce vor vedea. În prezent, cei 11 călugări care slujesc la Mănăstirea Măxineni fac slujbele în noua biserică, realizată în anii 2000. Aceştia se aşteaptă ca slujba de Înviere din acest an să aducă la mănăstire cât mai mulţi credincioşi. Asta cu atât mai mult cu cât, recent, prin grija Primăriei Măxineni, condusă în prezent de primarul Costel Stroe, a fost asfaltat drumul de legătură între şoseaua Brăila - Focşani şi mănăstire.
