* accidentul s-a produs marţi, 13 iulie, în jurul orei 12.30 * autoutilitara era condusă de o şoferiţă în vârstă de 32 de ani * poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele incidentului
Biciclistul accidentat, marţi, 13 iulie, de o şoferiţă în vârstă de 32 de ani care conducea o autoutilitară pe Şoseaua Râmnicu Sărat a decedat la spital, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. “Urmare accidentului care s-a produs pe 13 iulie a.c. în municipiul Brăila, pe Şoseaua Râmnicu Sărat, când o brăileancă de 32 de ani a acroşat un biciclist, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, revenim cu precizarea că ulterior bărbatul în cauză a decedat la spital. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, anunţă IPJ.
Reamintim că, în ziua de marţi, 13 iulie, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea o autoutilitară pe Şoseaua Râmnicu Sărat, dinspre Fundătura Teiului către Strada Bicaz, o şoferiţă în vârstă de 32 de ani, din Brăila, a acroşat un biciclist, doborându-l. Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.