Biciclist ajuns la spital, după ce a fost lovit de un autoturism pe cea mai mare arteră de circulaţie a oraşului.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în după amiza zilei de vineri, 22 aprilie 2016, la ora 13:50, Valentin G., în vârstă de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea autoturismul proprietate personală pe Calea Călăraşilor (dinspre strada Hipodron), când l-a surprins şi l-a accidentat pe Vasile O., în vârstă de 64 de ani, de asemenea din municipiu, care circula pe bicicletă, venind dinspre Şoseaua Buzăului. Impactul s-a produs în zona sensului giratoriu din Bariera Călăraşilor. Potrivit poliţiştilor, biciclistul trebuia să acorde prioritate autoturismului, însă nu a făcut-o.
Mai mult, după ce a fost testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că biciclistul în vârstă de 64 de ani avea 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului din Barieră, Vasile O. a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au întocmit dosar de cercetare penală şi continuă cercetările.