Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila a implementat în perioada 01.12.2022 - 30.11.2022 proiectul european Centrul de educație non-formală pentru persoanele adulte dezavantajate, finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, nr. proiect: 2020-1-RO01-KA104-078169. Managerul proiectului a fost dr. Eduard Claudiu BRĂILEANU, șef serviciu Relații cu Publicul în cadrul Bibliotecii.
Proiectul a continuat în mod firesc preocupările începute prin proiectele anterioare, mai ales Biblioteca, motorul incluziunii sociale în comunitate, proiect ce are aceeași sursă de finanțare. Prin acest ultim demers, instituția noastră și-a propus să favorizeze accesul la informare și educație non-formală, prin activități culturale, pentru persoane dezavantajate din orașul și județul Brăila - prin activități culturale, ateliere de lucru, dezbateri, sesiuni de informare, metode non-formale de învățare etc. Astfel, în cadrul proiectului am avut 300 de activități, cu aproape 2.700 vizite, contribuind la favorizarea integrării sociale a unor beneficiari aparținând următoarelor categorii de persoane dezavantajate: adulți cu probleme neuro-motorii și cu afecțiuni psihice, persoane diagnosticate cu boli cronice grave (grup suport), persoane cu tulburări de personalitate co-dependentă (grup suport), seniori,
Mulțumim partenerilor noștri (Spitalul de Psihiatrie Sf. Pantelimon Brăila – director Bogdan Criță, Penitenciarul Brăila – director Horia Huluba, Școala Generală Nikos Kazantzakis – director Daniela Surdu, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap Brăila – șef centru Cristina Gheorghe, Organizația Trebuie Brăila – manager Teodora Ilie), precum și bibliotecarilor și voluntarilor Bibliotecii pentru implicarea în proiect.
Director,
Dragoș Adrian NEAGU