• brăileaca de doar 6 ani, de la CSM Brăila, a cucerit argintul la contratimp și la fond • Eric Hianu s-a clasat pe locul al 5-lea la contratimp
Înt-un articol publicat în aprilie 2024 spuneam că “Așchia nu sare departe de trunchi” și că acest proverb se potrivește de minune cu exemplul relatat, unul din ciclism. Tradiția în ciclism, confirmată prin multiple titluri naționale, de vicecampion balcanic a tatălui, Dan George Hianu, este continuată de cei doi copii ai săi, Bianca, respectiv Eric. Cei doi copii au obținut rezultate foarte bune în acest an la competițiile la care au participat, iar acum cu prilejul Campionatului Național rezervat copiilor, cei doi au ieșit din nou în prim plan.
Bianca Hianu, ciclista de doar 6 ani, de la CSM Brăila, a obținut un dublu succes. Micuța sportivă brăileană a devenit dublă vicecampioană națională, la contratimp și la fond, succese obținute la Campionatul Național de ciclism rezervat copiilor, care a avut loc pe 20 și 21 iulie, la Zărnești.
Fratele ei, Eric Hianu, a fost prins într-o busculadă și, cu toate că s-a accidentat, el a continuat cursa și s-a clasat pe locul al 5-lea la contratimp. La fond, brăileanul a ocupat poziția a 9-a.
“Rezultatele sunt foarte bune raportat la condițiile de desfășurare ale acestui Campionat Național. Vremea ne-a fost potrivnică, a plouat și carosabilul, pentru că traseul a fost prin orașul Zărnești, a fost alunecos. Poate de aceea s-a produs și acea busculadă la băieți în care s-a accidentat Eric. Dar el merită toată stima din partea noastră pentru că, deși accidentat, a continuat cursa. La anul, cu siguranță că rezultatele vor fi mai valoroase”, ne-a declarat antrenorul Eugen Simion.