Cind ajungi la Berlescu, primul lucru la care te gindesti este ca ai pasit intr-un loc parasit. Ici, colo hamaie trist cite-un grivei, iar cite un cird de curci scurma perseverent dupa un rest de rima. Te copleseste o stare de tristete, pentru ca totul in jur este tacut si vechi. Casele si curtile, desi curate si ingrijite, tinjesc vizibil dupa o mina de femeie tinara, dupa forta unui barbat in putere. Nici scoala si nici biserica nu ies din tipar: pereti prafuiti, acoperisuri ruginite, garduri aplecate.
Cati LUPASCU
Jumatate din romanii din mediul rural au incredere in UE, dar in continuare 85 % dintre ei au closetul in curte. 68 % aduc apa de la fintina si doar 9 % au alimentare cu gaze naturale. Romanii din mediul rural sint multumiti de viata lor sociala, siguranta personala si locuinta proprie, dar nu prea sint multumiti de felul in care traiesc. Pe de alta parte, insa, in mediul rural oamenii, desi se considera saraci, reusesc sa-si asigure strictul necesar. Oricum, multi dintre locuitorii satelor se asteapta ca viata lor sa fie mai buna dupa aderarea la UE, dar abia dupa 2-3 ani.
Multi dintre oamenii din mediul rural au auzit de Programul "Sapard" (58%), dar nu si despre Fondul Roman de Dezvoltare Sociala sau Programul de Dezvoltare Rurala al Bancii Mondiale. In general, gradul de cunoastere a problemelor si implicatiilor pe care le impune integrarea este scazut printre cetatenii mediului rural. 77% din sateni sint convinsi ca, dupa aderarea la UE, vor creste sansele de a-si vinde produsele obtinute in gospodarie, subventiile pentru agricultori, sansele tinerilor de a-si gasi loc de munca, veniturile proprii si ale gospodariei.
Acestea sint doar citeva din rezultatele unui sondaj prezentat, saptamina trecuta, de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
Studiul si-a propus sa masoare perceptiile populatiei rurale privind valorile europene si gradul de asumare a acestora.
Oricit de relevant ar fi acest sondaj, exista, insa, in Romania si comunitati cu un specific aparte, in care subiectul integrarii este considerat de importanta scazuta, comunitati uitate, in care grija zilei de miine este principala preocupare. Membrii acestor comunitati traiesc dupa tipare aparte, au un alt ritm, alte aspiratii. Dar mai ales au mult bun simt. Intotdeauna, pentru tot ce se intimpla rau sau bine in jurul lor, vinovati sint ei, nu cei din afara. O asemenea comunitate am cunoscut noi zilele acestea.
Departe de lume
La citiva kilometri buni de orasul Ianca, in mijlocul cimpului, exista o asezare cu aproape 150 de gospodarii si mai putin de 400 de suflete. Pina aici nimic iesit din comun, sint in Romania sute de astfel de sate, dosite de ochii trecatorilor, izolate intr-o imensa cimpie a tacerii, sate in care doar vintul trece nestingherit de la o margine la alta, ridicind in slavi praful de pe ulitele imbicsite. Cind ajungi la Berlescu, caci despre acest sat este vorba, primul lucru la care te gindesti este ca ai pasit intr-un loc parasit. Ici, colo hamaie trist cite-un grivei, iar cite un cird de curci scurma perseverent dupa un rest de rima. Te copleseste o stare de tristete, pentru ca totul in jur este tacut si vechi. Casele si curtile, desi curate si ingrijite, tinjesc vizibil dupa o mina de femeie tinara, dupa forta unui barbat in putere. Nici scoala si nici biserica nu ies din tipar: pereti prafuiti, acoperisuri ruginite, garduri aplecate. In centrul satului, peisajul e si mai dezolant, multe cladiri ce altadata au avut utilitate publica (dispensar, camin cultural, gradinita), acum zac in paragina si uitare, cu pereti darimati, geamuri sparte si usi smulse din balamale. Si, poate, e "normal" sa fie asa, pentru ca incercind sa inteleg ce deosebeste Berlescu de celelalte sate pe care le-am vazut, concluzia a fost simpla - locuitorii. Pentru ca, la Berlescu, pare impropriu sa vorbesti despre batrinii satului. Berlescu este satul batrinilor.
Iar lucrul acesta se vede si din statistici: 147 de gospodarii, cu 389 de persoane, din care mai mult de jumatate populatie imbatrinita. La gradinita sint inscrisi 19 copii, in invatamintul primar 26, iar la gimnaziu si liceu 32. Pentru cei din urma, zilnic, un microbuz scolar asigura deplasarea la Ianca. Iar ei, cei 32 de copii navetisti, sint aproape singurele persoane care duc si aduc vestile la Berlescu. Pentru ca, acolo, rar vine cineva din afara, iar cineva inseamna inclusiv preot sau doctor, pentru ca doctorul este la Ianca, iar preotul la Batogu. De aceea, oamenii s-au invatat sa-si poarte singuri de grija si sa mearga singuri acolo unde au nevoie. Si, ca au nevoie rar, o demonstreaza si faptul ca, din lipsa de pasageri, societatile de transport in comun si-au suspendat cursele spre aceasta localitate. Satenilor le este suficient microbuzul scoala, pentru ca, la o adica, stau linistiti: la Chirita in curte gasesc intotdeauna o masina care sa-i duca la Ianca, in caz de nevoie. Cu copiii plecati si rudele iau legatura telefonic: in sat sint aproape 80 de posturi telefonice, si cum toata lumea e neam cu toata lumea, se poate spune ca tot satul are acces la telefonia fixa.
"Prea multi si prea batrini sintem"
Saptamina trecuta, la invitatia arendasului din localitate, o echipa a ziarului nostru si reprezentanti ai Asociatiei Producatorilor Agricoli APA Braila au ajuns la Berlescu. Contractele de arenda trebuiau reinnoite si, a considerat arendasul, era bine ca inainte de semnarea lor "cineva din afara sa informeze oamenii cu privire la toate modificarile legislative aparute in ultima vreme, in special in legatura cu renta viagera".
Am oprit masina la marginea satului, la ferma arendasului Chirita, singurul fermier din zona, una din putinele punti de legatura intre oamenii si pamintul satului Berlescu si restul lumii. Acolo l-am intilnit pe arendas, Tudorache Chirita, si pe fiul sau, Adrian. Cei doi lucreaza 960 de hectare, din care 60 in proprietate si 900 ha sub forma de arenda. Au inregistrate 300 de contracte, majoritatea cu persoane in virsta care pot beneficia de renta viagera. Dupa o prezentare scurta a fermei am pornit spre locul de intilnire cu satenii, vechea scoala a satului.
"E sat vechi doamna, batrin, da' avem noroc ca avem pamint bun, iar baiatul asta care ni-l lucreaza e serios. Pai ce am auzit eu rele prin alta parte, la noi nu exista. E fiu al satului, e neam cu multi din noi, la el gasim si o vorba buna si un ajutor. Si el traieste bine aici, cu noi, si noi traim cu el, aici. Prea multi si prea batrini sintem, nu stiu ce s-o alege de sat cind 'om incepe sa ne prapadim unul dupa altul. 'Or mai ramine citiva tineri, ca dupa ce atit amar de vreme s-au chinuit sa plece cit mai departe de sapa, de citiva ani au inceput sa se intoarca acasa", ne-a povestit timid o batrina.
Locul unde nimeni nu cere si nu primeste mai nimic
Dupa ce am dat ocol unor cladiri paraginite, am intrat intr-o clasa arhiplina, in care, culmea, domnea o liniste apasatoare. La intrarea noastra toti s-au ridicat, iar barbatii si-au descoperit respectuos capetele, aproape toate albe. Peste 60 de persoane erau in clasa, iar printre ei abia am reusit sa descopar vreo 7 tineri.
Cei mai multi stiu, in mare, despre modificarile aduse de noua legislatie din domeniul agricol, dar, culmea, cea mai mare parte a problemelor nu ii interesa. Subventii pentru cultura vegetala nu primesc, tot satul are pamintul dat la asociatie si sint multumiti de ce si cit primesc. Subventii pentru zootehnie nu au dreptul, vacile lor, ca un facut, nu prind la monta artificiala autorizata, iar pentru viteii obtinuti prin monta naturala cu taur neautorizat, statul nu da nimic. Din acest motiv nu au primit niciodata nici subventii pentru lapte sau carne, asa ca laptele l-au folosit pentru propriul consum si pentru "un casulet la copii", iar animalele le vind la samsari, pentru ca "doar astia stiu drumul spre Berlescu". Nici la porci nu ii intereseaza noua strategie, nu cresc decit un porc pentru ei si unul pentru copii, iar la ovine, nimeni in sat nu are mai mult de 50 de capete ca sa fie luat de stat in calcul. Asa ca, daca a fost ceva ce sa-i intereseze, a fost renta viagera. Iar aici discutiile au fost indelungi, nu pentru ca oamenii nu ar fi inteles in ce consta, ci pentru ca, din pacate, putini sint cei care au succesiunile sau scoaterea din indiviziune finalizate, si pina nu rezolva aceasta, nu pot beneficia de banii promisi.
"Tineretu' asta merita un trai mai bun"
Dupa aproape doua ore, in care mai mult ne-au povestit decit s-au plins, de "soarta" lor, batrinii au avut un singur lucru de cerut: un notar care sa vina in sat sa le rezolve si lor "cu titlurile de proprietate", sint prea batrini sa mearga la Braila sa-si rezolve singuri treaba".
E de prisos sa va spun ca Programele "Sapard" si "Fermierul" sint subiecte care nu intereseaza comunitatea din Berlescu, batrinii explicind transant si clar, "daca arendasul vrea si poate, sa ii ajute Dumnezeu sa le inceapa si sa le duca la capat" ca, daca "ii este bine lui, ne este bine si noua". Despre Uniunea Europeana si integrarea tarii noastre, taranii stiu cite ceva, numai ca fiecare comenteaza subiectul dupa propriile principii si idei. In timp ce unii nu s-au sfiit sa-si exprime temerile ca "va fi mai rau ca pe vremea lu' Ceausescu", altii s-au declarat deschisi integrarii, daca nu pentru ei, "macar pentru tineretu' asta care a ramas aici si care merita un trai mai bun".
Cati LUPASCU
Jumatate din romanii din mediul rural au incredere in UE, dar in continuare 85 % dintre ei au closetul in curte. 68 % aduc apa de la fintina si doar 9 % au alimentare cu gaze naturale. Romanii din mediul rural sint multumiti de viata lor sociala, siguranta personala si locuinta proprie, dar nu prea sint multumiti de felul in care traiesc. Pe de alta parte, insa, in mediul rural oamenii, desi se considera saraci, reusesc sa-si asigure strictul necesar. Oricum, multi dintre locuitorii satelor se asteapta ca viata lor sa fie mai buna dupa aderarea la UE, dar abia dupa 2-3 ani.
Multi dintre oamenii din mediul rural au auzit de Programul "Sapard" (58%), dar nu si despre Fondul Roman de Dezvoltare Sociala sau Programul de Dezvoltare Rurala al Bancii Mondiale. In general, gradul de cunoastere a problemelor si implicatiilor pe care le impune integrarea este scazut printre cetatenii mediului rural. 77% din sateni sint convinsi ca, dupa aderarea la UE, vor creste sansele de a-si vinde produsele obtinute in gospodarie, subventiile pentru agricultori, sansele tinerilor de a-si gasi loc de munca, veniturile proprii si ale gospodariei.
Acestea sint doar citeva din rezultatele unui sondaj prezentat, saptamina trecuta, de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
Studiul si-a propus sa masoare perceptiile populatiei rurale privind valorile europene si gradul de asumare a acestora.
Oricit de relevant ar fi acest sondaj, exista, insa, in Romania si comunitati cu un specific aparte, in care subiectul integrarii este considerat de importanta scazuta, comunitati uitate, in care grija zilei de miine este principala preocupare. Membrii acestor comunitati traiesc dupa tipare aparte, au un alt ritm, alte aspiratii. Dar mai ales au mult bun simt. Intotdeauna, pentru tot ce se intimpla rau sau bine in jurul lor, vinovati sint ei, nu cei din afara. O asemenea comunitate am cunoscut noi zilele acestea.
Departe de lume
La citiva kilometri buni de orasul Ianca, in mijlocul cimpului, exista o asezare cu aproape 150 de gospodarii si mai putin de 400 de suflete. Pina aici nimic iesit din comun, sint in Romania sute de astfel de sate, dosite de ochii trecatorilor, izolate intr-o imensa cimpie a tacerii, sate in care doar vintul trece nestingherit de la o margine la alta, ridicind in slavi praful de pe ulitele imbicsite. Cind ajungi la Berlescu, caci despre acest sat este vorba, primul lucru la care te gindesti este ca ai pasit intr-un loc parasit. Ici, colo hamaie trist cite-un grivei, iar cite un cird de curci scurma perseverent dupa un rest de rima. Te copleseste o stare de tristete, pentru ca totul in jur este tacut si vechi. Casele si curtile, desi curate si ingrijite, tinjesc vizibil dupa o mina de femeie tinara, dupa forta unui barbat in putere. Nici scoala si nici biserica nu ies din tipar: pereti prafuiti, acoperisuri ruginite, garduri aplecate. In centrul satului, peisajul e si mai dezolant, multe cladiri ce altadata au avut utilitate publica (dispensar, camin cultural, gradinita), acum zac in paragina si uitare, cu pereti darimati, geamuri sparte si usi smulse din balamale. Si, poate, e "normal" sa fie asa, pentru ca incercind sa inteleg ce deosebeste Berlescu de celelalte sate pe care le-am vazut, concluzia a fost simpla - locuitorii. Pentru ca, la Berlescu, pare impropriu sa vorbesti despre batrinii satului. Berlescu este satul batrinilor.
Iar lucrul acesta se vede si din statistici: 147 de gospodarii, cu 389 de persoane, din care mai mult de jumatate populatie imbatrinita. La gradinita sint inscrisi 19 copii, in invatamintul primar 26, iar la gimnaziu si liceu 32. Pentru cei din urma, zilnic, un microbuz scolar asigura deplasarea la Ianca. Iar ei, cei 32 de copii navetisti, sint aproape singurele persoane care duc si aduc vestile la Berlescu. Pentru ca, acolo, rar vine cineva din afara, iar cineva inseamna inclusiv preot sau doctor, pentru ca doctorul este la Ianca, iar preotul la Batogu. De aceea, oamenii s-au invatat sa-si poarte singuri de grija si sa mearga singuri acolo unde au nevoie. Si, ca au nevoie rar, o demonstreaza si faptul ca, din lipsa de pasageri, societatile de transport in comun si-au suspendat cursele spre aceasta localitate. Satenilor le este suficient microbuzul scoala, pentru ca, la o adica, stau linistiti: la Chirita in curte gasesc intotdeauna o masina care sa-i duca la Ianca, in caz de nevoie. Cu copiii plecati si rudele iau legatura telefonic: in sat sint aproape 80 de posturi telefonice, si cum toata lumea e neam cu toata lumea, se poate spune ca tot satul are acces la telefonia fixa.
"Prea multi si prea batrini sintem"
Saptamina trecuta, la invitatia arendasului din localitate, o echipa a ziarului nostru si reprezentanti ai Asociatiei Producatorilor Agricoli APA Braila au ajuns la Berlescu. Contractele de arenda trebuiau reinnoite si, a considerat arendasul, era bine ca inainte de semnarea lor "cineva din afara sa informeze oamenii cu privire la toate modificarile legislative aparute in ultima vreme, in special in legatura cu renta viagera".
Am oprit masina la marginea satului, la ferma arendasului Chirita, singurul fermier din zona, una din putinele punti de legatura intre oamenii si pamintul satului Berlescu si restul lumii. Acolo l-am intilnit pe arendas, Tudorache Chirita, si pe fiul sau, Adrian. Cei doi lucreaza 960 de hectare, din care 60 in proprietate si 900 ha sub forma de arenda. Au inregistrate 300 de contracte, majoritatea cu persoane in virsta care pot beneficia de renta viagera. Dupa o prezentare scurta a fermei am pornit spre locul de intilnire cu satenii, vechea scoala a satului.
"E sat vechi doamna, batrin, da' avem noroc ca avem pamint bun, iar baiatul asta care ni-l lucreaza e serios. Pai ce am auzit eu rele prin alta parte, la noi nu exista. E fiu al satului, e neam cu multi din noi, la el gasim si o vorba buna si un ajutor. Si el traieste bine aici, cu noi, si noi traim cu el, aici. Prea multi si prea batrini sintem, nu stiu ce s-o alege de sat cind 'om incepe sa ne prapadim unul dupa altul. 'Or mai ramine citiva tineri, ca dupa ce atit amar de vreme s-au chinuit sa plece cit mai departe de sapa, de citiva ani au inceput sa se intoarca acasa", ne-a povestit timid o batrina.
Locul unde nimeni nu cere si nu primeste mai nimic
Dupa ce am dat ocol unor cladiri paraginite, am intrat intr-o clasa arhiplina, in care, culmea, domnea o liniste apasatoare. La intrarea noastra toti s-au ridicat, iar barbatii si-au descoperit respectuos capetele, aproape toate albe. Peste 60 de persoane erau in clasa, iar printre ei abia am reusit sa descopar vreo 7 tineri.
Cei mai multi stiu, in mare, despre modificarile aduse de noua legislatie din domeniul agricol, dar, culmea, cea mai mare parte a problemelor nu ii interesa. Subventii pentru cultura vegetala nu primesc, tot satul are pamintul dat la asociatie si sint multumiti de ce si cit primesc. Subventii pentru zootehnie nu au dreptul, vacile lor, ca un facut, nu prind la monta artificiala autorizata, iar pentru viteii obtinuti prin monta naturala cu taur neautorizat, statul nu da nimic. Din acest motiv nu au primit niciodata nici subventii pentru lapte sau carne, asa ca laptele l-au folosit pentru propriul consum si pentru "un casulet la copii", iar animalele le vind la samsari, pentru ca "doar astia stiu drumul spre Berlescu". Nici la porci nu ii intereseaza noua strategie, nu cresc decit un porc pentru ei si unul pentru copii, iar la ovine, nimeni in sat nu are mai mult de 50 de capete ca sa fie luat de stat in calcul. Asa ca, daca a fost ceva ce sa-i intereseze, a fost renta viagera. Iar aici discutiile au fost indelungi, nu pentru ca oamenii nu ar fi inteles in ce consta, ci pentru ca, din pacate, putini sint cei care au succesiunile sau scoaterea din indiviziune finalizate, si pina nu rezolva aceasta, nu pot beneficia de banii promisi.
"Tineretu' asta merita un trai mai bun"
Dupa aproape doua ore, in care mai mult ne-au povestit decit s-au plins, de "soarta" lor, batrinii au avut un singur lucru de cerut: un notar care sa vina in sat sa le rezolve si lor "cu titlurile de proprietate", sint prea batrini sa mearga la Braila sa-si rezolve singuri treaba".
E de prisos sa va spun ca Programele "Sapard" si "Fermierul" sint subiecte care nu intereseaza comunitatea din Berlescu, batrinii explicind transant si clar, "daca arendasul vrea si poate, sa ii ajute Dumnezeu sa le inceapa si sa le duca la capat" ca, daca "ii este bine lui, ne este bine si noua". Despre Uniunea Europeana si integrarea tarii noastre, taranii stiu cite ceva, numai ca fiecare comenteaza subiectul dupa propriile principii si idei. In timp ce unii nu s-au sfiit sa-si exprime temerile ca "va fi mai rau ca pe vremea lu' Ceausescu", altii s-au declarat deschisi integrarii, daca nu pentru ei, "macar pentru tineretu' asta care a ramas aici si care merita un trai mai bun".
