La doar 8 luni de la concertul "Mozart Rocks", experimentul muzical inedit este reluat, azi, incepind cu ora 20.00, la Casa Tineretului, sub titulatura "Beethoven Rocks". Vinovat de recidiva este acelasi Constantin Teodorescu, fost consilier municipal, in prezent proaspat secretar de stat la Ministerul Comunicatiilor, care reuseste sa aduca pe aceeasi scena doua coruri, o orchestra simfonica si patru chitaristi de clasa din rock-ul romanesc.
"Dupa "Mozart Rocks", am primit foarte multe ecouri favorabile din rindul publicului si al oficialitatilor. Originalitatea spectacolului, cel putin pe meleaguri brailene, a facut ca, din partea autoritatilor, sa existe propunerea ca acest gen de concerte, pe care sa le denumim "pentru doua sau mai multe generatii", sa fie organizate de doua ori pe an. Am avut initial intentia sa-l organizam de Paste, dar citeva detalii organizatorice importante au aminat data spectacolului pina astazi. Vorbe bune despre spectacolul "Mozart Rocks" au ajuns chiar pina la Iasi, unde Prefectul mi-a facut propunerea de a repeta concertul la 24 Ianuarie sau 1 Martie. Din pacate, salile de concerte ale Iasiului erau mai toate in reparatii si alte citeva probleme tehnice au impiedicat organizarea concertului", ne-a declarat Constantin Teodorescu.
El a precizat ca "Beethoven Rocks" se prezinta cu o formula extinsa fata de data trecuta. Este un concert coral-simfonic. Pe scena se vor afla si corurile "Lyra" si "Armonia" din Braila care vor interpreta cunoscute arii din opere. Acompaniamentul este asigurat de orchestra Teatrului National de Opera si Balet "Oleg Danovschi" din Constanta.
Partea a doua a spectacolului va prilejui publicului intilnirea cu patru chitaristi romani de exceptie, in ordinea aparitiei pe scena: Cezar Popescu, Horea Crisovan, care concerteaza pentru prima data in aceasta formula, si George Patranoiu si Remus Marius Carteleanu, cunoscuti publicului de la editia precedenta.
Ei vor interpreta partituri de Bach, Mozart, Schumann si bineinteles Beethoven si vor pigmenta concertul cu scurte momente de influenta jazz, blues si rock. Alaturi de ei isi va face aparitia la tobe si Andrei Ilie, care si-a facut debutul tot pe o scena braileana, la concertele organizate de Clubul "Rotary" Braila.
"Ne asteptam ca, si in aceasta seara, sala de concerte a Casei
Tineretului sa fie arhiplina. De aceea, facem un apel la cei care au
primit invitatiile oficiale sa fie prezenti la intrarea in sala de la orele
19.30 sau chiar mai devreme. Intrarea tinerilor este gratuita si incepe de la orele 19.45", a mai spus Constantin Teodorescu.