Oare lumea noastra chiar este un mare secret, pe care il mascam si il crucificam cum vrem, cum dorim, cum ne dicteaza interesele noastre? Avind in vedere ca toti vorbim codat, auzim ce ne convine sau nu, discutam pe furis despre un lucru tabu moral si etic, ne plingem de o prostie... suntem oare ce parem a fi? Se face mare tam-tam pe seama vocabularului, educatia televizorului, sa nu patam civilizatia, care fie vorba intre noi este si asa destul de murdara, nespalata sau pur si simplu lasata in paragina de lenea noastra genetica. Si ne ferim sa ne aratam propria aratare dura, dar cit se poate de reala - asa ne-am obisnuit - si lasam aparentele sa vorbeasca de la sine. In fond, de ce sa ne ferim de un vocabular de cartier, uzat dar uzual, pe care pina la urma peste jumatate din populatia Romaniei il foloseste?
De ce? De unde aceasta obisnuinta ce lasa de dorit? Nu de la mama natura, despre care se aminteste mereu, de oricine, ca e de vina pentru toate problemele noastre, nu de la parinti, nu de la Dumnezeu, nu de la extraterestrii culturii noastre... e doar o definitivare o gindirii noastre cufundate sub “nivelul marii”, intr-o groapa comuna numita poate proasta initiativa.
Subiect tabu? Titlu interzis? Sintagma nenorocita de viata? In fond, doar ghinionul abisului mintii moralei umane, ce cauta si cauta si cauta... resurse. Oamenii nostri trebuie sa aiba un limbaj elevat, frumos, macar civilizat. Complet adevarat. Si unii chiar il au in anumite situatii. Si sunt prima care voteaza pentru civilizatie. Pacat ca sustin un mare circ...un mare spectacol. Caci ne mintim ca de obicei, in continuare. Ne ferim de cine? De vecinul din colt, de parerea celorlalti? De media? De profesori? Poate. Poate avem o oarecare remuscare ca vorbim exact ceea ce gindim cind nu suntem atenti ce gindim. Instinctiv. Involuntar?
Concluzia e ca avem o placere nebuna sa fim ceea ce nu suntem, sa vorbim ceea ce nu vrem si chiar nu trebuie sa exprimam. Tot ceea e interzis ne atrage... fiecare trebuie sa fie cu un punct mai mai sus decit celalalt... stiu si eu, poate "efectul xerox" chiar are efecte secundare!!! Dam peste acelasi tip uman, spalacit, murdar pe dinauntru, dar acoperit cu un celofan bine lustruit si garnisit cu insigne comune tururor, cu mesaje jenante desigur. Tragedia sta in transmitera erditara a personalitatii jucause in oala cu smoala. Nu mai credem in limbajul nostru, in limbajul "eminescian"... nici macar in cel real. Ne exprimam brutal, frontal, direct negativ privind. Ne comportam rusinos, de neinteles. Oriunde esti, orice auzi, orice spui ... orice gindesti, implica un oarecare risc; riscul de a cadea in capcana lipicioasa a uritului, a falsului. Interesanta pare o intilnire cu tine insuti, fara termeni de comparatie a falsului in care spui ce gindesti asa cum apreciezi ca e bine, corect, personal... fara sa continuam acest joc infestat de benzi colorate.
Nu vrem sa recunoastem. Stiu. Nimeni nu vrea sa-si asume responsabilitatea. Nici macar responsabilitatea unei gindiri personale, nu copiate de la marginea societatii. Un cuvint puternic nu are nimeni de spus? Un cuvint solid. Inca visez ca programul TV nu o sa se intrerupa mereu de un sunet ciudat, ca pe strada nu vor mai exista semne hasurate si in final, nu vom mai fi acoperiti de un mare X. Eu chiar cred ca avem personalitate...mai ramine doar sa o gasim. Speranta e ca putem. Putem sa renuntam la masca vulgara ce cicatrizeaza ochii in folosul nostru, al linistii, al normalitatii. Lasa-I pe cei ce vorbesc doar in piata, cei de la coltul blocului, cei din gangul garii...la ei reflexul e mai mare. Incepe tu, cel care citesti aceste rinduri, sa eviti capcana indecentei.
De ce? De unde aceasta obisnuinta ce lasa de dorit? Nu de la mama natura, despre care se aminteste mereu, de oricine, ca e de vina pentru toate problemele noastre, nu de la parinti, nu de la Dumnezeu, nu de la extraterestrii culturii noastre... e doar o definitivare o gindirii noastre cufundate sub “nivelul marii”, intr-o groapa comuna numita poate proasta initiativa.
Subiect tabu? Titlu interzis? Sintagma nenorocita de viata? In fond, doar ghinionul abisului mintii moralei umane, ce cauta si cauta si cauta... resurse. Oamenii nostri trebuie sa aiba un limbaj elevat, frumos, macar civilizat. Complet adevarat. Si unii chiar il au in anumite situatii. Si sunt prima care voteaza pentru civilizatie. Pacat ca sustin un mare circ...un mare spectacol. Caci ne mintim ca de obicei, in continuare. Ne ferim de cine? De vecinul din colt, de parerea celorlalti? De media? De profesori? Poate. Poate avem o oarecare remuscare ca vorbim exact ceea ce gindim cind nu suntem atenti ce gindim. Instinctiv. Involuntar?
Concluzia e ca avem o placere nebuna sa fim ceea ce nu suntem, sa vorbim ceea ce nu vrem si chiar nu trebuie sa exprimam. Tot ceea e interzis ne atrage... fiecare trebuie sa fie cu un punct mai mai sus decit celalalt... stiu si eu, poate "efectul xerox" chiar are efecte secundare!!! Dam peste acelasi tip uman, spalacit, murdar pe dinauntru, dar acoperit cu un celofan bine lustruit si garnisit cu insigne comune tururor, cu mesaje jenante desigur. Tragedia sta in transmitera erditara a personalitatii jucause in oala cu smoala. Nu mai credem in limbajul nostru, in limbajul "eminescian"... nici macar in cel real. Ne exprimam brutal, frontal, direct negativ privind. Ne comportam rusinos, de neinteles. Oriunde esti, orice auzi, orice spui ... orice gindesti, implica un oarecare risc; riscul de a cadea in capcana lipicioasa a uritului, a falsului. Interesanta pare o intilnire cu tine insuti, fara termeni de comparatie a falsului in care spui ce gindesti asa cum apreciezi ca e bine, corect, personal... fara sa continuam acest joc infestat de benzi colorate.
Nu vrem sa recunoastem. Stiu. Nimeni nu vrea sa-si asume responsabilitatea. Nici macar responsabilitatea unei gindiri personale, nu copiate de la marginea societatii. Un cuvint puternic nu are nimeni de spus? Un cuvint solid. Inca visez ca programul TV nu o sa se intrerupa mereu de un sunet ciudat, ca pe strada nu vor mai exista semne hasurate si in final, nu vom mai fi acoperiti de un mare X. Eu chiar cred ca avem personalitate...mai ramine doar sa o gasim. Speranta e ca putem. Putem sa renuntam la masca vulgara ce cicatrizeaza ochii in folosul nostru, al linistii, al normalitatii. Lasa-I pe cei ce vorbesc doar in piata, cei de la coltul blocului, cei din gangul garii...la ei reflexul e mai mare. Incepe tu, cel care citesti aceste rinduri, sa eviti capcana indecentei.
