Un bărbat a condus tractorul împrumutat de un localnic, deși nu avea permis și băuse serios. La data de 10 iulie a.c., la ora 17:30, polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că un tractor a lovit un autoturism parcat pe o stradă din satul Romanu.
Polițiștii au identificat la fața locului atât apelantul cât și șoferul tractorului agricol, fiind vorba de un bărbat de 44 de ani, din satul Romanu.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 2,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate a reieșit că, un bărbat de 36 de ani, din satul Romanu, ar fi încredințat spre conducere tractorul bărbatului de 44 de ani, în calitate de proprietar, deși cunoștea faptul că nu posedă permis de conducere.
“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere”, au precizat polițiștii.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.