Începând de ieri, comanda Batalionului 285 Artilerie "Vlaicu Vodă" Brăila a fost preluată de locotenent colonelul Gabriel Chiriţă, fostul comandant, colonelul Marin Ciprian, fiind numit Şeful Operaţiilor la Brigada 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor" Focşani, eşalonul superior al unităţii brăilene. Colonelul Marin s-a aflat în ultimii 5 ani la conducerea Batalionului 282 Artilerie, iar lt. col. Chiriţă a avut până în prezent funcţia de locţiitor al comandantului.
Cremonia de predare-primire a comenzii Batalionului 285 Artilerie "Vlaicu Vodă" Brăila s-a desfăşurat, ieri, la sediul unităţii, în prezenţa comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor", colonel doctor Virgil Ovidiu Pop.