În noaptea de 24 februarie s-a stins din viaţă îndrăgitul bariton al Operei Române, Nicolae Herlea, distins cu numeroase premii de-a lungul celor peste 60 de ani de activitate. El s-a implicat în viaţa culturală a Brăilei ca membru şi preşedinte al juriului Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclee".
Nicolae Herlea s-a născut în Bucureşti, pe 28 august 1927 şi a făcut studii muzicale la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Aurelius Costescu-Duca, după care a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giorgio Favaretto. Pe scena Operei Naţionale a debutat în 1951, cu rolul Silvio din spectacolul "Paiaţe" şi a rămas de atunci angajat ca prim-bariton.
În cariera sa muzicală a cântat pe marile scene ale lumii, la Scala din Milano, la Opera Naţională din Praga, la Teatrul Balşoi din Moscova şi Opera Naţională din Berlin. În perioada 1964-1967 a fost membru al Operei Metropolitan din New York. De asemenea, a avut apariţii şi pe scenele americane din Boston, Cleveland, Detroit etc. A cântat în compania multor artişti consacraţi ai operei, printre care s-au numărat Montserrat Caballé şi Placido Domingo.