Potrivit Departamentului de Sănătate al Guvernului comunităţii autonome Catalonia, 4.146 de persoane au fost tratate în urma unor simptome ca greaţă, vărsături sau febră, după ce au băut din această apă. şase dintre ele au fost spitalizate.
„Este prima oară când un norovirus este descoperit într-o apă îmbuteliată", a declarat Albert Bosch, profesor de microbiologie la Universitatea din Barcelona, însărcinat cu analizele apei.
Potrivit Departamentului de Sănătate al Guvernului comunităţii autonome Catalonia, apa a fost îmbuteliată în principatul Andorrei de firma Eden Springs.
„Ar fi putut intra accidental în contact cu ape contaminate cu materii fecale. Se întâmplă când în apa potabilă de la robinet ajung într-un fel sau altul materii fecale. Este vorba însă de apă îmbuteliată şi nu ştim cum s-a putut întâmpla un asemenea lucru", a precizat el.
Epidemia s-a produs la 15 aprilie. Firma responsabilă a anunţat că a retras de pe piaţă 6.150 de sticle care fuseseră repartizate unui număr de 925 de întreprinderi din Barcelona şi oraşul Tarragona.