Barack Obama, "scandalizat" de ultimele declaratii ale fostului sau pastor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Barack Obama, "scandalizat" de ultimele declaratii ale fostului sau pastor

Barack Obama s-a declarat marti "scandalizat" de ultimele declaratii si de "spectacolul" oferit cu o zi in urma de fostul sau pastor controversat Jeremiah Wright, relateaza AFP.
"Sint scandalizat de comentariile facute si intristat de spectacolul pe care l-am vazut ieri" (luni), in timpul unei conferinte de presa de la Washington tinute de Jeremiah Wright, a declarat Barack Obama, candidat pentru nominalizarea democrata in cursa pentru Casa Alba.
"Il cunosc pe reverendul Wright de aproape 20 de ani. Persoana pe care am vazut-o ieri nu este persoana pe care am intilnit-o acum 20 de ani", a adaugat Obama.
Luna trecuta, Obama a explicat ca nu poate sa il mai "renege" pe Jeremiah Wright, ca nu poate sa renege comunitatea afroamericana, denuntind totusi declaratiile sale cele mai controversate. In timpul unor slujbe, Wright a denuntat in special "terorismul" Statelor Unite si al Israelului, afirmind ca persoanele de culoare ar trebui sa spuna "Dumnezeu sa blesteme America" din cauza rasismului.
Luni, Jeremiah Wright a denuntat criticile la adresa sa ca fiind atacuri impotriva crestinilor de culoare.
"Nu este vorba de un atac impotriva lui Jeremiah Wright. Nu are nimic de-a face cu Obama. Este vorba de un atac impotriva Bisericii crestinilor de culoare din partea celor care nu stiu nimic de trecutul afroamericanilor", a afirmat fostul responsabil al parohiei de care apartine Obama la Chicago (Illinois, nord).
Declaratiile lui Jeremiah Wright "nu doar dezbina si sint distructive, ci eu cred ca sfirsesc prin a-i justifica pe cei care prospera de pe urma urii, cred ca nu reflecta in mod exact punctul de vedere al Bisericii crestinilor de culoare", a declarat Obama.
Afirmatiile sale "nu reflecta cu siguranta ceea ce reprezinta valorile si convingerile mele. Si daca reverendul Wright crede ca este vorba (din partea mea) de o pozitionare politica, asa cum a sustinut, atunci el nu ma cunoaste bine", a adaugat senatorul de Illinois. "Date fiind declaratiile sale de ieri, este posibil ca nici eu sa nu il cunosc la fel de bine cum credeam", a conchis Obama.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro