Banca Mondială recomandă României ca sporurile să reprezinte cel mult 25% din salariile bugetarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Banca Mondială recomandă României ca sporurile să reprezinte cel mult 25% din salariile bugetarilor

"Trebuie să ne asigurăm că odată cu introducerea sporurilor în salariul de bază, nu va creşte anvelopa salarială. Totodată, avem în vedere ca toate sporurile, inclusiv sporul de vechime, să nu reprezinte mai mult de 25% din veniturile angajaţilor", au precizat reprezentanţii executivului.

Experţii Băncii Mondiale s-au întâlnit vineri cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor pentru a discuta despre nivelul de salarizare din România şi despre principiile care vor sta la baza noii legi a salarizării angajaţilor din sectorul bugetar.
Într-un raport trimis oficialilor de la Bucureşti în 2008, experţii Băncii Mondiale atrăgeau atenţia că salariul de bază în România este o parte disproporţionat de mică în cadrul remuneraţiilor totale, el variind între 68% la profesori şi 42% pentru angajaţii din domeniul siguranţei publice, excluzând sumele plătite de angajator pentru contribuţiile sociale.
Banca Mondială recomanda guvernului eliminarea sporului de vechime şi creşterea salariilor în funcţie de concurenţa cu poziţiile similare din mediul privat.

"Guvernul poate să ia măsuri pentru a realiza o strategie a reformei salariale: în primul rând, ar putea începe prin a stabili categorii de sporuri şi a elabora o abordare gradată a fiecăreia. Unele vor fuziona cu salariul de bază imediat, altele se vor rafina sau redenumi şi păstra ca sporuri, unele vor putea fi eliminate în timp şi altele eliminate cu totul. Se vor înlocui cu garanţii, astfel încât angajaţilor să nu le scadă salariul în urma acestor schimbări", se sublinia în document.
Experţii Băncii sugerau autorităţilor de la Bucureşti să ia exemplu ţărilor europene unde "primele se limitează la aproximativ 10-20% din salariul de bază şi au în vedere performanţa de-a lungul anului precedent".

Raportul menţiona faptul în sistemul public din România se acordă peste 90 de sporuri, prime, bonusuri şi indemnizaţii şi că sporurile de la poliţie, jandarmerie, pompieri şi servicii secrete se ridică la aproape jumătate din cheltuielile salariale totale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro