"Baba ofilita" a dat la pace cu "vataful fara cei sapte ani de-acasa" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Baba ofilita" a dat la pace cu "vataful fara cei sapte ani de-acasa"

Retrospectiva declaratiilor acide si ale "complimentelor" cu care s-au gratulat reciproc, in ultimii trei ani, democratii Daniela sI Horia Vasioiu, pe de o parte, si liberalul Constantin Cibu, de cealalta parte, este de-a dreptul savuroasa, mai ales in contextul actual, in care intre cele doua parti se negociaza o impacare de zile mari. O enumerare succinta a citorva dintre atacurile reciproce este suficienta sa arunce nu in ridicol, ci in absurd, o astfel de apropiere, despre care se discuta intre cele doua parti.
* septembrie 2005 - PD Braila ii retrage sprijinul politic primarului Cibu, ba chiar democratii iau in calcul posibilitatea de a organiza un referendum, pentru suspendarea primarului. Viceprimarul Daniela Vasioiu declara ca unii consilieri ai opozitiei se lasa cumparati de Cibu si voteaza impotriva interesului cetatenilor: "Luind act de faptul ca, dupa 12 luni de guvernare la Primaria municipiului, nu s-a facut aproape nimic pentru municipiu si nu s-a respectat absolut deloc programul de guvernare al Aliantei, vom cauta formele legale, sa facem un referendum la Braila, pentru suspendarea primarului Cibu. Consideram ca cea mai buna solutie pentru Braila, acum, este posibilitatea de a face alegeri anticipate la Primarie. Este singura salvare pe care o consideram reala pentru municipiu. Regret si imi cer scuze brailenilor, pentru ca am pus umarul ca la Braila sa se aseze o astfel de conducere, care nu numai ca a preluat lucrurile rele ale fostului primar, le-a si amplificat. Am ajuns, astfel, sa regret administratia Lungu. Daca in perioada mandatelor domnului Lungu se faceau suficiente abuzuri, dar erau la limita legalitatii, astazi nu discutam decit de bunul plac, in Primaria municipiului Braila".
* aprilie 2006 - Presedintele PD Braila, Horia Vasioiu, este de parere ca pe primarul municipiului, Constantin Cibu, nu-l caracterizeaza buna crestere. "Despre buna crestere, asta nu ti-o poate da decit cei sapte de ani de-acasa, nu putem noi, la 63 de ani, sa-i facem buna crestere primarului. Cu referire la declaratiile lui, cum ca nu va mai da cuvintul consilierilor PD, va spun clar ca va trebui sa-si puna pofta-n cui si sa citeasca legea si daca vrea, ii si dau proiectul de modificare a Legii 215. Dar eu i-as pune alta intrebare, si nu-i retorica: daca iese mai intii Legea lustratiei, ce se face? Cui nu-i mai da el voie sa vorbeasca? Poate cateilor de-acasa".

"Nu mai aveti credibilitate nici de doi bani, in fata nimanui"

* mai 2006 - "Ii lipseste logica, pe ici, pe colo", "nu a fost competenta sa conduca un magazin second-hand", "a dovedit o incapacitate crasa de a gestiona domeniul salubritatii", "ar trebui sa-si vada lungul nasului", "vorbeste frumos, dar nu intelege nimic", "este mincinoasa" si "este suspectata ca a primit mita". Sint citeva din aprecierile pe care le-a facut la adresa viceprimarului Daniela Vasioiu, primarul Brailei, Constantin Cibu, intr-o conferinta de presa. Cibu a inceput in forta conferinta de presa: "Daca considera ca s-au incalcat legi ale statului, nu are decit sa faca o plingere penala, asta e o alta treaba, cu toate ca face parte din echipa Primariei. Dar exista si reciproca, la aceste plingeri penale care se fac in mod gratuit si care stirnesc opinia publica impotriva unora sau altora. Se incearca sa se vehiculeze ideea ca in Primaria Braila exista degringolada. Degringolada e in capul unora care nu inteleg ce se intimpla in Primarie. Nu poti sa arunci o asemenea acuza asupra a sute de oameni care isi desfasoara activitatea in Primarie!". Edilul-sef i-a spus verde-n fata Danielei Vasioiu ca, in opinia lui, ea nu este cea mai in masura sa judece cum se conduce o afacere: "Doamna, le stiti pe toate, dar nu ati fost in stare sa conduceti un magazin second-hand. Si ai avut tupeul sa te intrebi cum am putut conduce Progresul! Nu mai aveti credibilitate nici de doi bani, in fata nimanui! Ati mintit cu buna stiinta de ani de zile, ca nu ati lucrat la TCInd si imi faceti mie teorie, aici! ".
Daniela Vasioiu a replicat, atunci: "Atita timp cit dumneavoastra, printr-un complot mizerabil - si o spun cu toata reponsabilitatea ca asa ati facut - ati declarat mass-mediei ce ati vrut, ea a preluat totul ca atare, dupa care, in modul in care ati facut pingere penala impotriva mea, ati adus ca argument, culmea, tocmai mass-media. Deci este un complot josnic. Evident ca tot institutiile abilitate vor spune daca e asa sau nu. Va informez ca saptamina viitoare voi inainta acea plingere penala, cu riscurile aferente, si cu incercarile dvs de a ma intimida, privind un eventual denunt calomnios. Nu dvs ma puteti sanctiona si nici eu pe dvs, ci doar electoratul. Nu e degringolada in capul meu, ci exista documente!".

"Asta n-are nici sapte ani de-acasa, nici nu s-a nascut ca om, el s-a nascut, dar ca altceva"

* decembrie 2006 - "Imi vine sa vomit, cind intru in Primaria Braila, pentru ca s-a transformat in bordel!". Declaratia ii apartine viceprimarului municipiului, Daniela Vasioiu, care il acuza pe primarul Constantin Cibu ca patroneaza o desfrinare care este de ordin politic, dar nu numai. Potrivit viceprimarului, din "clientela" primarului cu vederi liberale, dar si libertine, fac parte consilierii mai multor partide. Pentru ca sint ingretosati de jocurile din culisele "bordelului" administrativ, democratii anunta ca studiaza posibilitatea de a se retrage din CLM.
* martie 2007 - Pentru deputatul Vasioiu, primarul Constatin Cibu este "asta", un "vataf" caruia-i lipsesc cei sapte ani de-acasa si in plus, nici "nu s-a nascut ca om". Presedintele PD a vorbit, astfel, despre "vataful Brailei, acest individ care conduce din punct de vedere administrativ administratia locala braileana, sta si apleaca urechea la ce-i spune unul si altul si repeta, probabil ca un papagal, ceea ce i-a spus un prieten mai apropiat sau mai indepartat", "acest vataf al Brailei care crede ca a luat municipalitatea in posesie si face ce vrea", "asta n-are nici sapte ani de-acasa, nici nu s-a nascut ca om, el s-a nascut, dar ca altceva".
* mai 2007 - Presedintele PNL Braila, Constantin Cibu, este considerat drept unul dintre "oligarhii" locali de catre liderul democrat Horia Vasioiu: "Acesti oameni nu au intrat in politica decit pentru a-si rotunji averile si folosesc orice ocazie, in calitatea administrativa pe care o au, pentru a-si “ridica statuie”. Spun asta la modul figurat si ma refer, de exemplu, la organizarea si desfasurarea de actiuni prin care sa se puna ei in valoare, pentru slava lor personala. Cei doi sint oameni bogati, care controleaza, unul, municipiul, iar celalalt, judetul si nu-si vad decit interesul lor"
* octombrie 2007 - Pentru primarul municipiului, Constantin Cibu, vicele Daniela Vasioiu nu este decit o "baba ofilita" si o "gisculita". Primarul Constantin Cibu spune ca, indiferent de acuzatiile pe
care le face vicele Vasioiu, nu a hartuit-o pe aceasta in nici un fel si in nici un caz nu poate fi acuzat de hartuire politica, atit timp cit aceasta notiune nu exista in Codul Penal. Edilul raspundea astfel acuzatiilor Daniela Vasioiu, care sustinea ca se simte hartuita politic
de catre primar si ca se gindeste sa il dea pe acesta in judecata
pentru neplacerile pe care i le cauzeaza. "Notiunea de hartuire politica nu exista in Codul Penal. Exista hartuire sexuala, dar nu am ajuns sa hartuiesc babe ofilite".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro