Bătrân din Ulmu, mort azi noapte, intoxicat cu fum | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătrân din Ulmu, mort azi noapte, intoxicat cu fum

Un bărbat de 87 de ani, din localitatea brăileană Ulmu, a fost găsit, azi noapte, de către o vecină, decedat în propria locuinţa.

Bătrânul s-a culcat, iar în timpul somnului plapuma a căzut pe sobă. Nu s-a declanşat incendiul, dar plapuma a fumegat, iar fumul l-a intoxicat pe bătrân.

Corpul neînsufleţit a fost transportat la medicină legală. Poliţiştii au deschis dosar, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro