* doi brăileni care au atacat o bătrână pe stradă, în luna martie, au fost prinşi de anchetori şi trimişi în spatele gratiilor * zilele trecute, procurorii au cerut arestarea preventivă a două persoane cercetate pentru infracţiunile de tentativă la tâlhărie şi complicitate la tentativă de tâlhărie * cei doi au abordat o bătrână şi apoi unul a încercat să îi smulgă poşeta de pe umăr, iar femeia a căzut şi a suferit leziuni
O bătrână a fost atacată în stradă de doi indivizi care au vrut să îi sustragă poşeta. Femeia a fost trântită la pământ şi a suferit leziuni. Fapta a fost comisă în luna martie, dar abia zilele trecute au fost prinşi şi arestaţi făptașii.
Potrivit informaţiilor transmise de la Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila, la data de 19 mai, procurorii au solicitat judecătorului din cadrul Judecătoriei Brăila arestarea preventivă a două persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie şi complicitate la tentativă de tâlhărie. Cererea a fost admisă de instanţă şi s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile.
Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, arată procurorii, s-a reţinut faptul că, în data de 26 martie, în jurul orei 13.30, cei doi inculpaţi au urmărit-o pe persoana vătămată, o femeie în vârstă, pe o stradă din municipiul Brăila. Aceştia au abordat-o sub pretextul de a le oferi indicaţii cu privire la o anumită adresă. “La un moment dat, primul inculpat, în baza înţelegii prealabile cu cel de-al doilea inculpat, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, a încercat să îi sustragă acesteia poşeta”, au stabilit anchetatorii. Fiind împinsă de tâlhari, victima a căzut la pământ, împrejurare în care aceasta a suferit leziuni traumatice.
În cadrul activităţii infracţionale arătate anterior, al doilea inculpat a asigurat locul comiterii faptei şi a acordat sprijin moral autorului. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei.
În cadrul şedinţei de ieri, la Judecătoria Brăila s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, soluţia fiind postată pe site-un instanţei. “Dispune arestarea preventivă a inculpatului G.P.V. - pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.05.2021 până la data de 18.06.2021 inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului P.D.G. - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, pe o durată de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpaţii, în prezent în Arestul IPJ Brăila şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, este soluţia judecătorilor.