O septuagenară a fost izbită, în urmă cu scurt timp, de un autoturism Daewoo Cielo, pe Aleea Mugurilor, din cartierul Obor. Potrivit poliţiştilor, Maria B. s-a angajat într-o traversare neregulamentară, iar şoferul maşinii nu a reuşit să o evite. Din ce spun martorii, bătrâna nu auzea prea bine. Oricum, lângă trotuar era parcată şi o dubiţă, ceea ce a redus vizibilitatea atât şoferului, cât şi femeii angajate în traversare. Şoferul autoturismului a spus că nu avea viteză şi că abia ieşise de pe o altă stradă şi nu avea mai mult de 20 km/h. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Bătrâna a fost transportată la spital.