Decis să facă rost de bani, un buzoian care se stabilise în comuna Movila Miresii a furat din curtea unei bătrâne un cazan şi un cărucior metalic. Bunurile, care fuseseră deja vândute, au fost recuperate de poliţişti.
În dimineaţa zilei de 24 martie, la ora 9.30, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Movila Miresii au fost sesizaţi, prin plângere, de Rada A. (72 de ani). Bătrâna le-a spus oamenilor legii că în noaptea de 21 spre 22 martie, Cosmin M. a pătruns în curtea locuinţei sale şi a sustras un cazan metalic, având capacitatea de 200 de litri, şi căruciorul, prejudiciul fiind de aproximativ 100 de lei.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi specialistul criminalist, care au desfăşurat cercetări şi au stabilit că cele sesizate se confirmă.
"S-a mai stabilit că M. Cosmin, domiciliat stabil în comuna buzoiană Cochirleanca şi fără forme legale în localitatea Movila Miresii, judeţul Brăila, după ce a sustras bunurile menţionate, le-a vândut unui localnic, de la care au fost recuperate de către poliţişti şi predate părţii păgubite", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.