* altercaţia ar fi avut loc în seara zilei de marţie, 6 iulie, în parcul din localitate * până la acest moment, cei implicaţi în scandal nu au sesizat poliţia
Bătaie cu pietre, bâte şi înjurături în parcul din localitatea Însurăţei, judeţul Brăila. Potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, altercaţia ar fi avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, 6/7 iulie a.c., ora 23.00, în parcul din localitate.
Din cauza scandalului provocat de cele două găşti implicate în scandal, cetăţenilor le este frică să se mai plimbe prin respectivul parc.
Redactorii "Obiectiv-Vocea Brăilei" au intrat în posesia unei scurte filmări, destul de neclare, în care se observă, totuşi, câţiva tineri implicaţi într-o altercaţie. Unii agită bâtele, alţii aruncă cu pietre. Biroul de Presă al IPJ Brăila a precizat că în urma altercației nu au rezultat victime și că în prezent se fac cercetări pentru lovire sau alte violențe, respectiv încăierare. Vom reveni.