Băsescu spune că proiectul USL pentru un Parlament cu 300 de membri va fi sprijinit şi de putere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu spune că proiectul USL pentru un Parlament cu 300 de membri va fi sprijinit şi de putere

În timpul consultărilor, Băsescu a declarat la un moment dat că "poporul s-a pronunţat, vrea Parlament cu 300 de parlamentari". "Aşa facem, noi am depus proiectul de lege, dnul Boc a spus că nu-l votează, dar cred că dv îl puteţi răzgândi. (...) Noi am depus proiectul, dnul Boc nu-l semnează, nu-l votează", a replicat Ponta.
"Vot sau nevot, daţi-i drumul în Parlament", a continuat Traian Băsescu, Ponta răspunzând că acesta este depus la Senat.
"Faceţi-l să treacă", a îndemnat Băsescu, Ponta sugerând că opoziţia singură nu poate garanta adoptarea unei asemenea legi.
"Deci, vă asigur că veţi avea tot sprijinul pentru 300 de parlamentari", a declarat preşedintele, răspunsul lui Ponta fiind: "Mulţumesc, am obţinut prea mult!".
Băsescu a sugerat apoi că se aşteaptă la rându-i ca opoziţia să fie mai deschisă faţă de propunerile puterii privind reorganizarea. "Problema este legată de solicitarea dvs de a amâna reforma administrativă. Deci din partea mea, da, pentru că este obiectiv al meu, reducerea la 300 a numărului de parlamentari, am întrebat poporul şi a răspuns DA.", a subliniat Băsescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro