Traian Băsescu a precizat că proiectul său de revizuire a Constituţiei, care a fost trimis săptămâna trecută Parlamentului, are în vedere transpunerea rezultatului referendumului din toamna anului 2009, anume trecerea la un parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maxim 300 persoane.
"Consider că e o obligaţie constituţională care decurge din articolul 2 al Constituţiei. (...) Constituţia precizează că referendumul e modul de manifestare directă a suveranităţii poporului. La alineatul 2 din acelaşi articol se precizează: niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în numele poporului", a subliniat şeful statului.
Preşedintele a subliniat că există motive temeince pentru schimbarea structurii Parlamentului, "deoarece în actualul sistem bicameral, cele două camere se comportă ca un sistem monocameral prin adoptarea tacită a legilor în prima cameră sesizată şi reprezentativitatea identică a senatorilor şi deputaţilor".
Băsescu a propus un sistem de legiferare "mult mai eficient"
El a propus parlamentarilor "un sistem de legiferare mult mai eficient şi care dă posibilitatea Parlamentului de a-şi exercita cu adevărat rolul de autoritate legiuitoare". "În procedura de dezbatere şi adoptare a legilor, orice proiect şi propunere vor fi dezbătute şi votate în plen în două lecturi, la minim 30 zile distanţă. În cadrul primei lecturi, dezbaterile şi votul se vor face pe articole, în cadrul celei de-a doua dezbaterile şi votul se vor face pe articole, urmate de votul final pe întreaga lege. Acest sistem are avantajul că nu s-ar mai întâmpla ce se întâmplă marţea (n.r. când e programat votul final) - când se votează zeci de legi şi foarte puţini ştiu ce s-a votat", a afirmat Băsescu. Şeful statului a adăugat că, potrivit proiectului înaintat, Parlamentul poate adopta proiecte sau propuneri în procedură de urgenţă prin reducerea termenului de 30 zile la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă.