"Cred că ar fi o mare greşeală să treacă prin angajarea răspunderii, legea trebuie dezbătută în Parlament, dar înainte de a ajunge în Parlament această lege trebuie dezbătută public cu bună credinţă. Asta este tot", a declarat Traian Băsescu.
Şeful statului a admis că este normal să existe şi opinii contra acestui proiect de lege, "dar sunt nişte lucruri aici, suntem cu responsabilităţi diferite: eu cred că un secretar de stat într-un minister, când ministrul lui a decis să pună în dezbatere publică o lege, are obligaţia să facă această dezbatere în interiorul ministerului".
"Deja, Ministerul Sănătăţii şi-a pus deja în lege propriile observaţii, cred că secretarii de stat sunt primii care trebuie să susţină sau în primul rând să explice. Această lege nu e explicată, înainte de a o ataca sau critica, demnitarii Ministerului Sănătăţii au obligaţia să o explice cetăţenilor, ca să ştie dacă o acceptă sau nu", a mai susţinut preşedintele.
Băsescu a mai susţinut că "dintr-o dezbatere civilizată" vor apărea idei care să îmbunătăţească Legea Sănătăţii.