Preşedintele a spus ieri, într-un interviu acordat postului public de radio, că nu poate privi cu simpatie, dar nici cu antipatie, faptul că reprezentanţii opoziţiei au ales să părăsească sala de plen pe durata discursului său din Parlament, arătând că acestea "sunt gesturi specifice partidelor care vor să se manifeste la un moment dat". "Nu ştiu motivaţia PNL, dar Victor Ponta a prezentat motivaţia fără să mai aştepte un răspuns din partea mea. Motivaţia suna cam aşa: pentru că preşedintele nu face ordine în Parlament ca mediator. Asta arată lipsă de maturitate a lui Victor Ponta sau reflexele unui procuror care nu are nimic comun cu democraţia", a apreciat Traian Băsescu.
"Victor Ponta nu e matur încă, e un copil cu care se joacă unii. Îi spun: «fă aia, fă aia» şi el le face vesel", a conchis Băsescu, referindu-se la motivul invocat pentru părăsirea sălii de plen în timpul discursului şefului statului. Băsescu s-a întrebat retoric cum ar fi să ceară preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, probele pe care le invocă pentru a dovedi că PSD a cerut bani ca să părăsească sala de plen în timpul votului asupra Legii pensiilor.
Ponta despre Băsescu: "Îmi este clar astăzi că bătrânii marinari hoţi au astfel de reacţii"
Preşedintele PSD, Victor Ponta, susţine că declaraţiile preşedintelui Băsescu dovedesc că acesta nu este doar complice, ci chiar a "iniţiat" frauda de la Legea pensiilor, şi îi transmite acestuia că "bătrânii marinari hoţi" vor fi puşi să plătească tocmai de "procurorii tineri". "Despre frauda din Parlament, este astăzi clar că ea a fost premeditată. Dovezile furtului sunt clare şi sunt deja cunoscute. Astăzi a devenit clar şi că în spatele acestui furt stă chiar Traian Băsescu. Traian Băsescu, astăzi, acoperă această fraudă, în loc să refuze promulgarea unei legi criminale. Este nu doar complice, ci chiar iniţiator al acestei fraude", afirmă Ponta, într-un comunicat de presă.
Liderul social-democraţilor ironizează şi declaraţiile şefului statului, potrivit cărora el ar avea "reflexele unui procuror care nu are nimic comun cu democraţia" şi este imatur. "Îmi este clar astăzi că bătrânii marinari hoţi au astfel de reacţii, prin care acoperă fraude clare, fiindcă se tem de procurorii tineri. Bătrânii marinari hoţi ar trebui însă să ştie că nu vor scăpa, şi că vor fi puşi să plătească pentru ce au făcut tocmai de procurorii tineri", îi transmite Ponta lui Băsescu.
Şeful PSD respinge din nou acuzaţiile potrivit cărora partidul său ar fi negociat cu PDL sau cu Traian Băsescu la votul pe Legea pensiilor, afirmând că social-democraţii vor continua să se lupte "alături de sindicate, de presă, de societatea civilă" pentru protejarea drepturilor românilor.