• trimis în judecată pentru infracțiunea de omor, inculpatul Frățilă Dobrică (n.r. - nume postat pe site-ul instanţei), arestat după comiterea faptei, în luna mai, a fost pus sub control judiciar • în vară, Tribunalul Brăila a prelungit măsura de arest, însă la Curtea de Apel Galați s-a admis contestaţia declarată de inculpat, iar instanța a dispus măsura controlului judiciar • ultima prelungire a măsurii, cu unele obligații impuse, s-a dispus în data de 6 decembrie, când a fost constatată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar • inculpatul a intrat în conflict cu un vecin, care a intrat în curtea sa și l-a lovit cu un băț • nervos, bărbatul a luat un cuțit și l-a înjunghiat mortal pe vecinul său
În așteptarea sentinței pentru ucigașul din Sătuc! Dosarul este în curs de judecată la Tribunalul Brăila, dar inculpatul Frățilă Dobrică (n.r. - nume postat pe site-ul instanţei) a reușit să scape de măsura arestului preventiv. După cum se arată pe site-ul instanței, în vară, Tribunalul Brăila a prelungit măsura de arest, însă la Curtea de Apel Galați s-a admis contestaţia declarată de inculpat și s-a dispus măsura controlului judiciar, cu unele obligații impuse. În data de 6 decembrie, instanța a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, iar măsura a fost prelungită.
”Admite contestaţia declarată de inculpatul Frăţilă Dobrică împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila. Desfiinţează în totalitate încheierea de şedinţă contestată. Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv al inculpatului Frăţilă Dobrică cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25.07.2024. Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul trebuie să să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea. Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul nu trebuie să depăşească limita teritorială a judeţelor Brăila şi Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului; să nu se apropie de persoana vătămată, de părţile civile şi de martori; să nu poarte arme. Supravegherea inculpatului pe durata măsurii preventive va fi efectuată de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila”, a fost decizia instanței superioare.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în data de 20 mai, ora 14:23, B. M. a sesizat prin apel 112 organele de poliţie referitor la faptul că tatăl său, B. Gigel, a fost atacat cu un cuţit de către Frăţilă Dobrică în timp ce se afla în curtea locuinţei acestuia. Victima suferise vătămări corporale ce i-au produs o stare de inconştienţă, iar la faţa locului a fost dirijat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila care a constatat însă decesul victimei. În urma anchetei s-a stabilit că inculpatul Frăţilă Dobrică locuieşte în comuna Galbenu, satul Sătuc, iar pe aceeaşi stradă locuia şi victima B. Gigel, împreună cu familia, aceştia din urmă făcând parte din etnia rromilor spoitori. Între inculpat şi familia victimei s-au dezvoltat relaţii de bună vecinătate, dar erau cunoscuţi ca predispuşi la scandaluri, în special pe fondul consumului de alcool.
În ziua când s-a produs omorul, fiul victimei a ajuns la adresa inculpatului Dobrică și l-a rugat să îi ofere un pahar cu bere, însă inculpatul a refuzat şi l-a împins, scoţându-l din curtea locuinţei sale, concomitent adresându-i mai multe cuvinte şi expresii injurioase, inclusiv la adresa familiei acestuia. Pe stradă se deplasa victima, care a auzit injuriile adresate de inculpat familiei sale, astfel a intrat în curte, având un băţ cu lungimea de 90 cm, folosit pentru a se deplasa pe stradă. B. Gigel, i-a aplicat inculpatului Dobrică lovituri cu bățul, în zona capului. Nervos, inculpatul a strigat ”Vă omor!”, după care a intrat în holul bucătăriei de vară şi a luat de pe o masă un cuţit, apoi a mers direct la victimă şi i-a aplicat, în mod succesiv, două lovituri în partea stângă a toracelui. Imediat, victima a căzut inertă la pământ, cu faţa în jos, cu hemoragie abundentă. Un martor a intervenit și a constatat că victima nu mai respira.
Inculpatul a recunoscut fapta, iar anchetatorii au stabilit că nu a fost vorba despre legitimă apărare. Instanța va decide pedeapsa pe care o merită.