* este vorba despre un locanic în vârstă de 47 ani, care se afla pe câmp, la vadurile de roșii cultivate de el * la un moment dat, calul s-a speriat și a început să alerge spre canal, iar omul a intrat în apă pentru a-și salva atât calul, cât și atelajul * scafandrii au găsit astăzi cadavrul prins în vegetație
Bărbatul căutat de luni după amiază de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost găsit astăzi, înecat, în canalul de irigații de la Zăvoaia. Trupul îi era prins în vegetația crescută în apă, fapt ce a îngreunat destul de mult operațiunea de căutare a salvatorilor.
Omul, în vârstă de 47 ani, se afla pe câmp, în apropiere de canal, pentru că acolo cultivase roșii. La un moment dat, calul s-ar fi speriat și a luat-o la fugă spre apă. Bărbatul, care nu se afla în căruță în momentul respectiv, a început să alerge după cal, însă nu l-a prins, așa că animalul a căzut în canal. Stăpânul său a intrat în apă, pentru a-l dezlega și salva, însă nu a mai fost văzut ieșind. Martorii au dat alarma, iar pompierii de la ISU Brăila îl cautau încă de luni după amiază. Pe timpul nopții, au fost sistate căutările. Scafandrii din cadrul ISU Bacău au venit la Brăila, pentru a da o mână de ajutor. Trupul neînsuflețit a fost scos astăzi din apă.
Reamintim că sâmbătă seară, un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat în același canal de irigații de lângă localitatea Zăvoaia, dar într-o altă zonă. Din câte se pare, acesta era singur când a intrat în apă. Câțiva băieți i-ar fi văzut hainele pe mal și, pentru că el nu mai apărea, au dat alarma. Echipajul de scafandri din cadrul ISU Brăila s-a deplasat imediat la fața locului și a început căutările. Trupul copilului a fost scos din apă în jurul orei 20.00. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Potrivt ISU, în jurul orei 20.40 a fost declarat decesul.