Bărbat reţinut după ce a înşelat 4.500 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bărbat reţinut după ce a înşelat 4.500 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în străinătate

Un bărbat de 30 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că a înşelat 4.500 de persoane cărora le-ar fi promis că le va găsi locuri de muncă în străinătate, prejudiciul ridicându-se la circa 2,5 milioane de lei, transmite corepondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Timiş, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Timişoara, au efectuat o percheziţie, joi, la sediul unei firme, al cărei administrator ar fi comis mai multe înşelăciuni cu locuri de muncă în străinătate.

Conform sursei citate, în urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 4.500 de contracte de mediere, alte documente şi înscrisuri, precum şi medii informatice de stocare a datelor. Prejudiciul cauzat este estimat la 2.500.000 de lei.

„În fapt, în perioada martie - iunie a.c., bănuitul, în vârstă de 30 de ani, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane interesate de obţinerea unui loc de muncă în străinătate. Din cercetări a reieşit că cel în cauză ar fi publicat anunţuri în mediul virtual constând în recrutare de personal pentru diferite domenii de activitate, meserii ce urmau să fie desfăşurate în străinătate (Germania, Austria şi Anglia), în urma cărora persoanele vătămate s-ar fi prezentat la sediul societăţilor pentru încheierea unui contract individual de muncă cu angajatorii străini", au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

Aceştia au precizat că la sediul societăţii, persoanele achitau diferite sume de bani şi semnau contracte de mediere şi procese verbale de consultanţă.

Administratorul firmei a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro