• hoţii au fost prinşi de poliţişti, la domiciliul acestora fiind găsită o parte din bunurile furate
La furat într-un magazin din Însurăţei. Atacul a fost dat în toiul nopţii, însă după două zile hoţii s-au trezit cu mascaţii la poartă.
Astfel, la data de 23 mai, ora 8.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Însurăţei au fost sesizaţi de către o femeie de 41 de ani, gestionară a unui magazin din localitate, cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din incinta unităţii. Poliţiştii au dat startul cercetărilor şi i-au identificat pe un brăilean de 25 de ani şi pe doi bărbaţi, cu vârste de 27, respectiv 30 de ani, din comuna Chiscani. Cei trei sunt bănuiţi că, în noaptea de 22 spre 23 mai, au pătruns prin efracţie în interiorul magazinului din Însurăţei, de unde ar fi sustras bunuri, în valoare de aproximativ 4.150 lei.
În dimineaţa zilei de 24 mai, poliţiştii au efectuat percheziţii la domiciliile a doi dintre aceştia, ocazie cu care au fost găsite o parte din bunurile sustrase, respectiv băuturi alcoolice, produse alimentare şi produse cosmetice. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Persoanele depistate s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.