Bănel Nicoliţă e pus pe fapte mari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bănel Nicoliţă e pus pe fapte mari

Mijlocaşul Bănel Nicoliţă a declarat, ieri, că îşi doreşte ca sezonul 2010/2011 să fie cel mai bun din cariera sa la Steaua şi a precizat că desemnarea sa drept căpitan al echipei îl responsabilizează mai mult, informează site-ul oficial al grupării bucureştene. "Este o onoare pentru mine să port banderola de căpitan, este o responsabilitate mult mai mare ca până acum şi sper din tot sufletul să răsplătesc încrederea antrenorului şi colegilor mei. Faptul că sunt căpitan mă motivează şi mai mult şi vreau să fac cel mai bun sezon al meu la Steaua de până acum", a spus Nicoliţă.

Bănel Nicoliţă consideră că Steaua este obligată să câştige titlul în noul sezon. "Este o pregătire normală, trebuie să tragem tare acum ca să fim în formă maximă la startul sezonului. În noul campionat este obligatoriu să câştigăm titlul. Eu am mai lucrat cu Victor Piţurcă şi la naţională, este un profesionist care comunică mereu şi pot spune că este un antrenor înţelegător. Domnul Piţurcă ne ajută mult să avem încredere în noi. Îmi doresc ca împreună să câştigăm titlul şi să facem fericiţi milioane de fani. Ne dorim din tot sufletul să vină la stadion, avem nevoie de ei, şi fac un apel către fani să ne încurajeze în noul sezon. Avem cei mai frumoşi fani şi vreau să-i facem fericiţi", a completat Nicoliţă.

Mijlocaşul stelist consideră că noile achiziţii s-au integrat bine în colectiv. "S-au integrat foarte bine în echipă, sunt băieţi muncitori şi modeşti şi sunt convins că vor face performanţă la Steaua. Noi trebuie să fim uniţi şi să arătăm ca o adevarată familie", a adăugat Nicoliţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro