• Mihai Laurenţiu Pascu, fost Băncuţă, a fost condamnat la 1 an şi 10 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru ultraj la poliţist • în urmă cu doi ani, beat mort, Băncuţă a ameninţat cu moartea şi a lovit doi agenţi de la Ordine Publică • în urma loviturilor primite, poliţiştii au ajuns la spital cu feţele tumefiate, unul dintre aceştia având nevoie de 5 zile de îngrijiri medicale • patru poliţişti abia au reuşit să-l încătuşeze pe bătăuş, fiind necesară şi intervenţia unui echipaj de patru mascaţi de la SAS • unul dintre poliţiştii agresaţi l-a somat pe Băncuţă cu pistolul din dotare, însă nu a tras, ca să nu-i pună în pericol pe câţiva “gură-cască”
Anchetat deja pentru furt, distrugere şi port fără drept de armă albă, în alte cinci dosare penale (la data la care s-a luat la harţă cu oamenii legii), Mihai Laurenţiu Pascu, fost Băncuţă, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru ultraj la poliţist, după ce a ameninţat cu moartea şi a lovit doi agenţi aflaţi în serviciu de patrulare, în zona cartierului Obor: agent principal de poliţie Daniel Constantin şi agent şef adjunct Lavinius Adrian Sandu, din cadrul Biroului Ordine Publică - Poliţia Municipiului Brăila.
Prin aceeaşi sentinţă judecătorească, magistraţii Judecătoriei Brăila l-au obligat pe Pascu (Băncuţă) să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Condamnarea a rămas definitivă, pentru că părţile nu au declarat apel.
La data la care s-a petrecut incidentul, ambii poliţişti loviţi de bătăuşul Pascu (Băncuţă) au ajuns la spital, cu leziuni în zona feţei şi cu uniformele rupte, însă numai Sandu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale. Potrivit procurorilor care s-au ocupat de caz, la ora actuală, numai Daniel Constantin mai activează în poliţie, în timp ce Lavinius Adrian Sandu - care a avut, la acea vreme, nevoie de 3-5 zile de îngrijiri medicale - a încetat să mai fie angajatul IPJ Brăila, încă din data de 5 februarie 2015.
Reamintim că, în octombrie 2014, agenţii de poliţie Daniel Constantin şi Lavinius Adrian Sandu au fost atacaţi de un individ recalcitrant din cartierul Obor, care, beat mort, le-a rupt hainele, a dat pur şi simplu cu ei de pământ şi le-a învineţit ochii. Potrivit dosarului penal instrumentat de procurori, a fost nevoie de alţi doi poliţişti aflaţi în misiune pentru a-l încătuşa pe Pascu (Băncuţă). Acestora li s-a alăturat un echipaj format din patru mascaţi din cadrul SAS. În total, opt poliţişti au fost prezenţi la faţa locului şi puşi pe drumuri de individul care abia se ţinea pe picioare şi care făcuse scandal în cartier, sărind la gâtul agenţilor de la Ordine Publică.
Culmea, după ce şi-a revenit din mahmureală, bătăuşul de poliţişti a declarat că nu-şi mai aminteşte nimic. Ancheta a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Poliţişti bătuţi la blocul R7 din cartierul Obor
Potrivit dosarului instrumentat de procurori, în ziua de 22 octombrie 2014, ora 15:00, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a dirijat patrula formată din agenţii de poliţie Daniel Constantin şi Lavinius Adrian Sandu la blocul O5 din cartierul Obor, unde se raportase un incident în desfăşurare. Sesizarea fusese făcută de o persoană care sunase la 112 şi care le spusese poliţiştilor că Mihai Laurenţiu Băncuţă (acum Pascu) făcuse un scandal monstru şi o lovise pe soţia sa, Ralisa, distrugând totodată bunuri din apartamentul comun, deranjându-i, totodată, pe vecini.
În minutele următoare, agenţii de poliţie Daniel Constantin şi Lavinius Adrian Sandu, care tocmai intraseră în schimbul II, s-au deplasat de urgenţă pe Aleea Lalelelor din cartierul Obor, folosind autoturismul de serviciu - Dacia Logan cu numărul de înmatriculare MAI - 28715. Poliţiştii au parcat autoturismul între blocurile S1 şi O5, după care, ajutaţi de un locatar din zonă, l-au identificat pe tânărul rom suspectat că făcuse scandal. La sosirea poliţiştilor, Mihai Laurenţiu Pascu (Băncuţă) ieşise din bloc şi se urcase în autoturismul marca Fiat Doblo cu numărul de înmatriculare BR-04-JZA, împreună cu un prieten, C.M.I., care ocupase locul şoferului.
După ce s-au legitimat, agenţii de poliţie Lavinius Adrian Sandu şi Daniel Constantin le-au cerut celor doi indivizi să coboare din autoturism, ca să le dea detalii despre scandalul care avusese loc la blocul O5. “Vezi, mă, ce-ai făcut, că a venit garda!”, i-a spus atunci amicul C.M.I., cu reproş, lui Mihai Băncuţă. Acesta, însă, în loc să se conformeze, şi-a vărsat nervii pe poliţişti, fără niciun motiv. Procurorul de caz precizează:
“Pascu (Băncuţă) Mihai Laurenţiu a coborât din autoturism şi, fără niciun motiv, a început să le adreseze agenţilor de poliţie injurii şi ameninţări, după care s-a repezit către agent şef adjunct Constantin Daniel, să-l lovească cu pumnii. Văzând intenţia inculpatului, în dorinţa de a se apăra, poliţistul a ridicat instinctiv mâinile în zona capului, inculpatul reuşind să-l lovească în zona braţelor şi în pometul stâng. În sprijinul său a intervenit colegul, agentul de poliţie Sandu Lavinius Adrian, care a reuşit să-l prindă pe Pascu (Băncuţă) Mihai Laurenţiu de umeri”.
În acel moment, amicul lui Mihai Laurenţiu Băncuţă a coborât din autoturism şi a încercat să-l liniştească. Bătăuşul, însă, s-a smucit şi a încercat să-l lovească cu pumnii, de această dată, pe agentul Sandu, după care l-a lovit pe acesta cu piciorul în mâna dreaptă şi la genunchiul stâng, doborându-l. În acel moment, poliţiştii au fost la un pas să folosească armele din dotare, caz în care lucrurile ar fi scăpat de sub control.
Constantin a scos pistolul şi l-a somat pe bătăuş. Apoi a lăsat-o baltă
“Văzându-l pe colegul său căzut pe asfalt, ca urmare a agresiunii exercitate de către inculpat, agentul de poliţie Constantin Daniel a scos pistolul din dotare şi l-a somat verbal pe inculpat să înceteze. Întrucât în zonă se adunaseră mai multe persoane, persoana vătămată Constantin Daniel a reintrodus imediat pistolul în toc”, precizează procurorul de caz.
Martorii la incident aveau să precizeze că, aflat într-o vădită stare de ebrietate, Băncuţă continua să-i ameninţe pe cei doi poliţişti, făcându-i să bată în retragere. Astfel, poliţiştii s-au retras către scara blocului R7 de pe Aleea Narciselor, urmăriţi îndeaproape de bătăuş. Băncuţă era atât de beat, încât, la un moment dat, alergând după poliţişti, s-a dezechilibrat şi a căzut grămadă pe asfalt, pierzându-şi cunoştinţa timp de un minut. În acel moment, soţia scandalagiului, Ralisa, a coborât din apartament şi, împreună cu amicul acestuia, C.M.I., l-a ajutat să-şi revină, stropindu-l cu apă. În acest timp, profitând de răgaz, poliţiştii au cerut ajutorul colegilor de la Municipiu. Băncuţă, însă, nici gând să se potolească. Procurorul de caz precizează:
“La scurt timp, inculpatul şi-a revenit din leşin, s-a ridicat, după care a continuat să-i înjure şi să-i ameninţe pe cei doi poliţişti. Între ei s-a interpus martorul C.M.I., care îl ţinea de mâini şi care încerca să-l calmeze pe inculpat. Acesta din urmă s-a smucit şi a reuşit să scape, repezindu-se către cei doi poliţişti, lovindu-i din nou, prinzându-se cu mâinile de uniforma acestora, de rever, după care au căzut cu toţii la pământ.”
Cu chiu cu vai, cu mare greutate, agenţii de poliţie au reuşit să-l imobilizeze pe individul recalcitrant, însă nu au putut să-i pună cătuşele decât după sosirea unui alt echipaj de poliţie chemat în ajutor (echipaj format din agenţii de poliţie Adrian Dolocan şi Relu Mihalcea, de la Poliţia Municipiului). În acel moment, Băncuţă, îmbrăcat sumar (cu bustul gol) continua să se manifeste violent, ţipând şi proferând injurii la adresa poliţiştilor care încercau să-i pună cătuşe. A fost încătuşat, însă şi poliţiştii arătau ca vai de ei, cu feţele tumefiate şi cu hainele rupte. Reprezentanţii acuzării precizează:
“Agentul principal de poliţie Constantin Daniel avea ţinuta de serviciu cu însemnele poliţiei cu urme de rupere, geaca şi pantalonii prezentau urme de praf, iar pometele stâng prezenta urme de lovire. De asemenea, agent şef adjunct Sandu Lavinius Adrian sângera la genunchiul drept, avea pantalonul rupt, epoletul stâng de la geacă rupt, un nasture de la cămaşă de asemenea rupt, iar pe faţă, în zona nasului, prezenta o zgârietură”.
Între timp, şi-a făcut apariţia un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS). Patru “mascaţi” l-au luat pe sus pe Băncuţă şi l-au dus legat fedeleş la sediul Poliţiei Municipiului Brăila, pentru audieri.
Băncuţă către poliţişti: “Te tai, te omor!”
După incidentul din octombrie 2014, Mihai Laurenţiu Pascu, fost Băncuţă, s-a pomenit cu dosar penal pentru ultraj la poliţist. Cei doi agenti ameninţaţi cu moartea şi bătuţi în cartierul Obor s-au prezentat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, având, fiecare, nevoie de asistenţă medicală. În urma examinării, medicul legist din cadrul SJML a stabilit că agentului de poliţie Lavinius Adrian Sandu i-au fost necesare 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cu toate că agentul Daniel Constantin avea o contuzie vizibilă pe obrazul stâng, s-a considerat că e vorba de o leziune care nu necesită zile de îngrijiri medicale.
Demn de amintit este faptul că martorii audiaţi, inclusiv vecinii de bloc ai inculpatului, au declarat că Băncuţă (Pascu), individ de etnie romă, “le adresa injurii şi ameninţări poliţiştilor” folosind expresii de genul “Te tai, te omor!” sau “Vă omor, dacă nu mă lăsaţi în pace!”. Martorii au confirmat, de asemenea, că individul recalcitrant de la blocul O5 din Obor a făcut mai întâi scandal în propriul apartament, ţipând şi distrugând diverse obiecte, după care s-a mutat în stradă, unde se aflau poliţiştii.
Anchetatorii precizau deunăzi că, deşi a recunoscut că soţul i-a tras o palmă şi că, în octombrie 2014, a avut cu acesta o discuţie mai aprinsă, Ralisa Băncuţă a refuzat să formuleze plângere penală împotriva agresorului.
Audiat după scandalul pe care l-a făcut în cartierul Obor, Mihai Laurenţiu Pascu (Băncuţă) a negat că i-ar fi lovit pe cei doi poliţişti, precizând că, în ziua respectivă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut o dispută verbală cu soţia sa şi că, la un moment dat, “s-a făcut spre ea”, căzând peste o masă cu blatul de sticlă, pe care a spart-o. Băncuţă a mai spus că şi-a pierdut cunoştinţa pe când alerga după soţia sa şi că, atunci când şi-a revenit, s-a trezit că era imobilizat de nişte poliţişti şi că avea cătuşele la mâini.
Pe parcursul urmăririi penale, bătăuşul de poliţişti a afirmat că nu-şi explică de ce poliţiştii aveau hainele rupte şi prezentau leziuni la nivelul feţei, pentru că el nu i-a ameninţat şi nu i-a lovit. “Este posibil, fiind băut şi recalcitrant, ca, în momentul încătuşării, fiind căzut pe asfalt, să-i fi lovit pe cei doi poliţişti involuntar”, a admis, totuşi, bătăuşul din cartierul Obor.
După declanşarea cercetărilor în dosarul “Băncuţă”, C.M.I., prietenul inculpatului, a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Procurorii au considerat că acesta “a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurărirle esenţiale asupra cărora a fost întrebat”.
Mihai Laurenţiu Pascu (Băncuţă) a fost trimis în judecată în luna martie anul trecut, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Procesul a durat mai bine de un an şi s-a finalizat cu condamnarea bătăuşului de poliţişti.