Bănci rupte, cişmele uscate şi furtunuri întinse alandala peste alei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bănci rupte, cişmele uscate şi furtunuri întinse alandala peste alei

Brăilenii care nu se simt bine până nu vandalizează sau strică ceva au început să îşi lase amprenta şi în parcul Monument, loc care a "înghiţit" recent aproape 10 milioane de lei, bani publici investiţi în lucrări de reabilitare şi reamenajare. Ieri, pe aleea dinspre Spitalul Judeţean spre rondoul central al parcului, o bancă nu mai avea deloc blatul şi spătarul din lemn, iar o alta avea blatul pe jumătate rupt. "E o mare problemă cu băncile astea două. Nu ştim de ce, dar tot timpul le găsim vandalizate. Am mai înlocuit de câteva ori componentele de lemn furate, însă acestea continuă să dispară", ne-a declarat Dan Apostol, directorul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală din cadrul Primăriei Brăila. Acesta a dat asigurări că, în cel mai scurt timp, se vor repara, din nou, cele două bănci.
Brăilenii care ies la plimbare prin parcul Monument nu ar trebui să se lase amăgiţi de prezenţa celor câteva cişmele amplasate lângă alei. Cine vrea să îşi potolească setea cu apă rece şi proaspătă nu va putea să o facă, din simplul motiv că cişmelele respective sunt complet uscate. Nici picătură de apă nu curge prin robinetele lor! Conducerea SUPAGL spune că funcţionarea cişmelelor nu intră în aria de responsabilitate a acestei instituţii. Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" este cea care are în atribuţii administrarea cişmelelor publice de pe raza municipiului, însă, ca de obicei, este zgârcită în explicaţii, conducerea refuzând orice comunicare cu presa.
Un alt aspect ce îţi sare în ochi sau mai exact ţi se leagă de picioare este numărul mare de furtunuri din plastic, întinse de-a curmezişul aleilor. Reprezentanţi ai Primăriei ne-au explicat, sub protecţia anonimatului, că acestea sunt necesare la udarea spaţiilor verzi deoarece în cadrul reabilitării în valoare de aproape 10 milioane de lei noi (100 miliarde de lei vechi) nu a fost prevăzută şi realizarea unui sistem de irigaţii subteran.
De altfel, de la inaugurarea parcului recent reabilitat, în luna iunie a anului trecut, au fost destule voci care au reclamat faptul că sunt multe în neregulă cu felul cum s-au cheltuit banii. Nemulţumiţii s-au referit fie la lucrări făcute superficial, cum ar fi, de exemplu, aranjarea bazinului fântânii arteziene, până la lucrări ce nu s-au făcut deloc, iar aici intră lipsa unui sistem de irigaţii, care să îndeplinească toate normele, atât cele estetice cât şi cele funcţionale.
Partea bună a lucrurilor este că, în momentul de faţă, parcul arată mult mai "aerisit", după ce copacii care crescuseră sălbatic în ultimii ani au fost răriţi, iar reţeaua de alei a fost refăcută.
După cum v-am mai informat, investiţia în reabilitarea parcului Monument se ridică la circa 9,4 milioane de lei, din care 6 milioane reprezintă fonduri europene, 1,32 milioane bani de la bugetul naţional, iar restul este contribuţia bugetului local. Executantul lucrărilor a fost firma "Tancrad" Galaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro