Avioane americane F22 Raptor, pentru prima dată pe pământ românesc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Avioane americane F22 Raptor, pentru prima dată pe pământ românesc

Două aeronave militare de generaţie a V-a F-22 Raptor, cele mai performante avioane de vânătoare din dotarea Forţelor Aeriene ale SUA, au aterizat, luni, în baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, fiind pentru prima dată când astfel de aparate militare aterizează pe pământ românesc.

Scopul acestui eveniment a fost de a informa despre operaţiile aeriene din Europa, precum şi pentru a arăta capacitatea României de a sprijini misiunile de desfăşurare prin rotaţie a aeronavelor Forţelor Aeriene americane pe teritoriul său, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu fiind prezenţi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, şeful Statului Major General, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, şi reprezentanţi ai Forţelor Aeriene române şi americane.

Generalul Nicolae Ciucă le-a urat bun venit piloţilor americani de pe cele două avioane, menţionând că este vorba despre o activitate înscrisă în ansamblul măsurilor de asigurare ce au fost stabilite în urma summitului NATO desfăşurat în Ţara Galilor.

„Este un eveniment foarte important. Nu se întâmplă foarte des ca avioane F22 să aterizeze pe un aeroport militar în România, este pentru prima dată de altfel. A fost o decizie care se înscrie în derularea parteneriatului strategic pe care ţara noastră îl are cu Statele Unite şi, de asemenea, este o activitate care se înscrie în ansamblul măsurilor de asigurare ce au fost stabilite în urma summit-ului desfăşurat în Ţara Galilor.(...) Astăzi este o activitate care vine să demonstreze nivelul la care parteneriatul strategic şi măsurile stabilite pentru ridicarea capacităţii operaţionale a NATO a ajuns, la nivelul forţelor aeriene, şi avem convingerea că această activitate va contribui decisiv la planul de activităţi de instruire în comun", a precizat şeful Statului Major General.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro