* începând de luni, ora 21.00, până marţi la ora 12.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii care vor depăşi 10 l/mp şi local 15 - 20 l/mp
Meteorologii au emis, luni, o informare meteo de ploi, vânt, lapoviţă şi ninsori în aproape toată ţara, în vigoare de luni seara până marţi la ora 12.00. Pe litoral, viteza vântului va ajunge la rafale de 70 de kilometri pe oră, informează Mediafax.
Începând de luni, ora 21.00, până marţi la ora 12.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii care vor depăşi 10 l/mp şi local 15 - 20 l/mp.
Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formă de ninsoare.
În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de până la 60 - 70 km/h.
În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, izolat mai consistent. Temporar vântul va avea viteze de 50 - 60 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.500 metri de peste 70 km/h, zăpada va fi spulberată şi ninsoarea viscolită.