Până la sfârşitul acestei luni, benzina şi motorina se vor scumpi cu cel putin 4% faţă de preţurile actuale. Este estimarea specialiştilor pe baza cotaţiilor petrolului pe bursele internaţionale şi a deprecierii leului în faţa dolarului american, moneda în care se tranzacţionează ţiţeiul.
„Această scumpire a petrolului, de până în 10 procente, poate să împingă preţul carburanţilor în sus. Problema este că pe lângă petrol mai avem şi dolarul, care a crescut faţă de leu cu 1 şi ceva la sută de la începutul lunii. Deci, în total, am putea spune că în perioada următoare doar din aceste trenduri am putea vedea încă un 4%, scumpirea carburanţilor faţă de ce vedem acum”, spune Claudiu Cazacu, specialist în pieţe internaţionale.
Scumpirea se adaugă majorărilor făcute de Guvern prin reintroducerea supraaccizei de 40 de bani pe litrul de carburant.