Duminică, de la ora 18.00, pe scena sălii Studio a Teatrului "Maria Filotti" va fi prezentată avanpremiera spectacolului "Platonov" de Cehov, în regia Andreei Vulpe. Textul va fi interpretat de: Silviu Debu, Mihaela Trofimov, Valentin Terente, Emilia Bebu, Ionuţ Vişan, Liviu Pintileasa, Corina Borş, Narcisa Novac, Marcel Turcoianu, Dan Moldoveanu, Adrian Ştefan, Costică Burlacu, Emilia Mocanu şi Alexandru Marin. Scenograful montării este artistul Daniel Titza, brăilean la origine. El a reuşit să imagineze un spaţiu şi o atmosferă modernă, surprinzătoare pentru cei care se aşteaptă la un Cehov clasic.
Început la mijlocul lunii ianuarie, proiectul teatral "Platonov", aferent Programului "Clasic vs. Contemporan", a fost gândit ca un eveniment dedicat aniversării a 155 de ani de la naşterea lui A. P. Cehov. "Caracterul deschis şi profunzimile textului cehovian a obligat regizorul la atitudine şi la o alegere personală, din multitudinea de sensuri şi de cărări semantice. Este şi ceea ce a făcut regizoare Andreea Vulpe. I-a fost cu atât mai greu, deoarece acest prim text cehovian scris la doar 18 ani (!), pe lângă întinderea sa deosebită, cuprinde numeroase viitoare teme, personaje, situaţii şi mai ales elemente de atmosferă ale viitoarelor sale patru capodopere dramatice. Alcătuit cu inteligenţă artistică, abilitate şi capacitate de sinteză, spectacolul «Platonov» evoluează subtil şi armonios, izbutind să cuprindă toate elementele şi nuanţele universului cehovian: melancolie, plictiseală şi blazare, oameni de prisos, cuvinte inutile şi acel element subtil - ambiguitatea", a apreciat managerul teatrului, regizorul Lucian Sabados.
Teatrul "Maria Filotti" mai oferă brăilenilor în acest weekend un spectacol de magie, "Bagheta magică", vineri, de la ora 12.00, în sala Casei Tineretului. Scenariul şi regia sunt semnate de Andrei Teaşcă, iar interpreţi sunt actorii: Narcisa Novac, Corina Borş şi Adrian Ştefan. Acest spectacol este singurul de magie realizat într-un teatru profesionist.