Compartimentul de Informare - Relatii Publice din cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Braila, a primit, pe parcursul anului trecut, 1.814 solicitari in baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu aproape 1.000 mai putine decit in anul 2006. Cele mai multe solicitari, 489, au vizat informatii legate de acordarea de subventii, atit pentru zootehnie cit si si pentru sectorul vegetal. 178 de solicitari au vizat renta viagera si 149, Legea arendei, 16/1994. Peste 100 de solicitari de informatii au vizat date referitoare la societati agricole sau exploatatii agricole, legile proprietatii, stadiul lucrarilor agricole, calamitati, impozitul agricol si vinzarile de teren. De asemenea, cota de lapte, subventiile pentru motorina, achizitiile de utilaje agricole sau instalatii de irigat, precum si acordarea de despagubiri pentru animalele ucise in urma confirmarii unor epizootii (leucoza bovina, pesta porcina) au fost domenii in care specialistii DADR au fost obligati prin lege sa ofere informatii. De precizat ca din numarul total de solicitari, 1.704 au fost adresate de persoane fizice si 110 de persoane juridice. "Intr-adevar, am avut inregistrate mai putine solicitari decit in anii anteriori, dar trebuie avut in vedere ca mare parte din subventii, subiectul cel mai solicitat de producatorii agricoli, au trecut deja la APIA", a precizat Elena Schipor, purtator de cuvint al DADR Braila.
Ca modalitate de adresare, in 2007, 23 de solicitari au fost depuse pe suport de hirtie, 75 pe suport electronic, iar cele mai multe, 1.716, au fost solicitari verbale, prin telefon sau direct la sediul Directiei.