Autosuspendarile celor doi lideri din PSD sint vazute in mod diferit de catre politicienii braileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autosuspendarile celor doi lideri din PSD sint vazute in mod diferit de catre politicienii braileni

Politicienii locali au pareri impartite despre scandalul iscat recent, referitor la averile enorme nejustificate ale unor lideri PSD, mai precis Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu, si autosuspendarea acestora din functia de presedinte executiv al PSD, respectiv presedinte al filialei bucurestene a partidului. Asa cum era de asteptat, politicienii social-democrati braileni au o atitudine rezervata fata de toata aceasta afacere si declara ca cel mai bine ar fi ca organele abilitate sa fie lasate sa isi faca datoria, pe cind politicienii aflati la putere sustin ca evenimentele din ultimul timp sint numai rezultatul luptei anticoruptie dusa de Alianta D.A.
Astfel, presedintele PSD Braila, Gheorghe Bunea Stancu, considera ca gestul facut de cei doi a fost menit sa protejeze imaginea partidului din care fac parte si ca singura care se poate pronunta asupra situatiei celor doi este Justitia: "Eu zic ca si-au demonstrat buna credinta daca s-au pus la dispozitia organelor statului si ale justitiei. Acum depinde de ce rezultat vor avea anchetele facute in ambele cazuri. Daca vor fi gasiti nevinovati isi vor relua functiile de conducere, daca nu... va trebui sa vedem ce se intimpla... nu putem sa ne dam noi cu parerea acum".

"Autosuspendarea este o formula care a mai fost practicata, prin care se arata o departajare a calitatii de lider de partid de ceea ce se intimpla in viata privata a persoanei respective"

In ceea ce il priveste pe senatorul PSD Aurel Simionescu, acesta considera ca autosuspendarea celor doi a venit ca un raspuns logic la presiunea la care au fost supusi atit de opinia publica, cit si de partid: "Ideea e ca trebuia luata o atitudine din partea celor doi lideri PSD, pentru ca presiunea la care erau supusi era foarte mare. Trebuia sa ia o decizie. Autosuspendarea este o formula care a mai fost practicata, prin care se arata o departajare a calitatii de lider de partid de ceea ce se intimpla in viata privata a persoanei respective. "Nu vreau sa implic partidul in problemele mele, asa ca ma autosuspend, ma pun la dispozitia opiniei publice, a justitiei, dar ca om, nu ca lider de partid. In cazul in care nu mai planeaza nici un fel de suspiciuni asupra mea ma intorc, daca nu, nu". Asta e logica acestei formule, care este de fapt foarte convenabila".
La rindul sau, deputatul PSD Mihai Tudose, ne-a declarat ca sustine punctul de vedere oficial al PSD, si ca, atita timp cit este vorba de un act de vointa din partea celor doi, cel mai bine este sa le respecte decizia si sa astepte rezultatele anchetelor: "Pina la urma justitia va face dreptate, nu ma indoiesc de asta. Tot ce sper este sa nu se transforme totul intr-o vinatoare de vrajitoare. Eu le respect decizia si cred ca toti ar trebui sa facem asta".

"Nu poti prosti lumea la nesfirsit, sa-ti bati joc de romani"

Vehement, ca de obicei, deputatul PNL Gabriel Sandu considera insa ca reactia la scandalul averii Nastase nu este decit o dovada a faptului ca romanii s-au trezit, s-au maturizat si ca persoane ca Nastase si DIP nu fac decit sa plateasca abuzurile pe care le-au exercitat asupra tarii timp de ani de zile: "Pina la urma, Nastase nici macar nu a instaurat o dictatura de partid, ci una unipersonala, incercind ca, din functiile pe care le-a ocupat, sa manipuleze pe toata lumea numai in beneficiul sau. Faptul ca se intimpla toate astea acum este un semn ca trebuie sa plateasca. Romanii s-au maturizat, iar Nasase si altii ca ei trebuie sa plateasca pentru abuzurile pe care le-au facut de ani de zile. Mai mult, Nastase ar trebui sa isi dea demisia si de la Camera Deputatilor, pe care a discreditat-o. Iar DIP este al doilea personaj de care politica romaneasca trebuie sa scape neaparat. Din nefericire, se pare insa ca si tinara generatie de social-democrati a fost deja influentata de acestia, si nu stiu cum o sa mai scape".
La rindul sau, senatorul PNL Dan Sabau s-a aratat de parere ca ceea ce s-a intimplat este rezultatul existentei pe scena politica romaneasca a Aliantei si a luptei continue a acesteia cu coruptia: "Prin ce s-a intimplat acum observam un rezultat al obiectivului nr. 1 al Aliantei si anume lupta anticoruptie. Poate pentru ei este neasteptat, dar noi eram siguri ca mai devreme sau mai tirziu vor exista si rezultate ale luptei anticoruptie, dusa sistematic si fara oprire".
In ceea ce il priveste pe vicepresedintele PC Braila, Stan Munteanu, acesta este de parere ca ceea ce s-a intimplat cu cei doi este un semn ce prevede un proces de eradicare serioasa a marilor corupti: "Era cazul sa se inceapa un proces de eradicare al coruptilor de la nivelele inalte ale partidelor. Nu poti prosti lumea la nesfirsit, sa-ti bati joc de romani. Exista un act de justitie care trebuie dus pina la capat. E ridicol sa crezi ca o batrinica de 90 de ani s-a apucat la virsta aia de inginerii financiare, la fel cum e ridicol sa crezi ca un om a adunat atitea zeci de miliarde cinstit, cind restul care muncesc cinstit sint la limita saraciei. In aceste conditii, autosuspendarea este un gest de minim bun simt, adica "ma autosuspend ca sa nu ma suspende ei". Orium, indiferent de ce ar zice ei, e si o problema de partid, iar PSD este cel mai mare si puternic partid de opozitie. Trebuie sa asteptam sa se duca ancheta pina la capat, sa vedem ce se intimpla".

"Ori demisionezi, ori ramii, ce-i aia autosuspendare?"

In ceea ce il priveste, presedintele PD Braila, deputatul Horia Vasioiu, a tinut sa explice ca, pina la urma, conform statutului PSD, cei doi nici macar nu se pot autosuspenda din functii dobindite, ci numai din calitatea de membru PSD, lucru pe care ei nu l-au facut: "Eu nu prea inteleg faza asta cu autosuspendarile. Pai ori demisionezi, ori ramii, ce-i aia autosuspendare? Din cite stiu eu, nici macar nu e valabila ca, dupa statutul lor, nu te poti autosuspenda decit din calitatea de membru si nu dintr-o functie. Faza cu matusa e de-a dreptul deplasata si sper ca DNA si comisia nou infiintata isi vor face treaba asa cum trebuie, si vor scoate la lumina adevarul. Iar conferinta de presa in care au aparut DIP, sotia si avocatul a fost doar o incercare penibila de manipulare a opiniei publice. Nu ai cum dintr-un salariu de ministru sau prim-ministru sa stringi atitea domenii, bunuri si bani, intr-un timp atit de scurt. Astea, ca si matusile, sint povesti de adormit copii".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro