Spiritul civic a murit în Brăila nu de ieri, de azi, ci un pic câte-un pic, în ultimii 27 de ani. Iar autorităţile locale şi centrale au avut grijă să inoculeze în mintea brăilenilor că orice ar face ei, cetăţenii, nimic nu se va schimba. Că dacă până şi la revoluţie s-a murit degeaba, credeţi că acum va fi altfel dacă ieşim noi în stradă să strigăm una-alta?
Oamenii înţeleg greşit mişcarea, spiritul civic. Ei vor rezultate imediate în urma protestelor, lucru care se întâmplă numai dacă masa critică a ajuns la un anumit nivel. Protestul civic are în primul rând rolul de a arăta autorităţilor (locale şi/sau centrale) că cetăţenilor le pasă, că sunt cu ochii pe aleşi, că sunt mulţi şi, foarte important, vii! Protestul civic este singurul mod în care cetăţenii pot pune presiune pe autorităţi între două scrutinuri electorale. Politicienii tremură numai în anul când sunt alegeri, căci ştiu că ar putea să îşi piardă privilegiile. De aceea în anii electorali ei sunt numai lapte şi miere. Dar în interiorul celor 4 ani, cât sunt de la un scrutin la altul, noi, cetăţenii, ce facem? Stăm şi asistăm impasibili cum unii pe care i-am ales (sau nu) să ne reprezinte interesele îşi bat joc de noi? Cei care s-au împăcat cu soarta, care nu mai simt o revoltă interioară atunci când banul public este teleportat cu nesimţire în buzunarele clientelei de partid, stau acasă şi îşi văd de amarul lor. Ăia sunt nişte morţi în viaţă, buni doar să tragă la jug şi să producă taxe şi impozite. Ei ar putea fi readuşi la viaţă civică, dar problema e că se împotrivesc cu îndârjire. Nu vor. Îmi place însă să cred că ei nu sunt majoritari în Brăila. Că brăilenii încă mai simt fiorul ăla când văd nedreptate în jurul lor, când aud că autorităţile publice locale îşi bat joc de banii lor. La protestul de duminica trecută s-au strâns numai 30 de persoane. Puţin, extrem de puţin. Unii s-au înghesuit să facă mişto de aceşti cetăţeni, care au venit pe timpul şi pe banii lor pentru a protesta paşnic faţă de o nedreptate (nici nu mai contează că are legătură cu justiţia sau cu fiscalitatea). Ce nu ştiu aceşti “miştocari” de conjunctură este că autorităţile locale aproape că au orgasm administrativ atunci când văd că brăilenii se încurajează (de fapt, descurajează) să aibă simţ civic, să se adune în număr cât mai mare. Căci dacă 10.000 de brăileni s-ar aduna în stradă, credeţi-mă că autorităţilor le-ar tremura picioarele şi şi-ar revizui rapid comportamentul. Aşa, politicienii fac ce vor în oraşul ăsta, iar brăilenii îşi îneacă amarul prin cârciumi sau în faţa televizorului. (Mişcarea CIUVICĂ)
