UPDATE: Contre între instituții pe seama prinderii autorului agresiunii de vineri, de la «Murgoci» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE: Contre între instituții pe seama prinderii autorului agresiunii de vineri, de la «Murgoci»

* în acest moment are loc o conferință de presă la sediul Poliției Locale Brăila, după ce polițiștii au identificat și au prins autorii  infracțiunii de la Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” * este vorba despre cazul elevului de 15 ani, care a fost amenințat cu acte de violență și lăsat fără bani (2 lei), vineri, după terminarea cursurilor

 

UPDATE ORA 12.30: Contre între instituții pe seama prinderii autorului agresiunii de vineri, de la Colegiul „Murgoci”. Inspectoratul de Poliție Județean Brăila susține că polițiștii de la Municipiu l-au prins pe autorul tâlhăriei încă de sâmbătă (8 februarie) seara și că au fost luate măsuri. Iată reacția oficială a IPJ Brăila pe acest subiect: „La data de 07.02.2020, în jurul orei 18:40, am fost sesizați de către o instituție de învățământ din municipiul Brăila cu privire la faptul că un elev a fost amenințat cu acte de violență în zona adiacentă instituției, fiindu-i sustrasă suma de 2 lei. În aceeași seară polițiștii l-au identificat pe un minor, în vârstă de 12 ani, din municipiu, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind depistat în seara de 8 februarie de către polițiștii de ordine publică pe raza municipiului Brăila. Minorul a fost condus la sediul poliției, unde a și fost încredințat părinților. Tatăl său a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 500 de lei, pentru neluarea măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată și se continuă cercetările, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activități infracționale. Totodată, în dimineața zilei de 10 februarie, minorul a fost predat de către polițiști Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului Brăila în vederea includerii sale într-un program de consiliere psihologică”.

 

UPDATE: Cei trei autori ai tâlhăriei, toți minori, sunt la sediul Poliției Locale. Aceștia urmează să fie predați Poliției Naționale.

 

Știre inițială: Autorii tâlhăriei din zona Colegiului «Murgoci», prinși de polițiștii locali în această dimineață

 

Poliția Locală se laudă cu o reușită în cazul elevului tâlhărit vineri, în zona Colegiului Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci”, după terminarea cursurilor. Mai exact, chiar în acest moment, la sediul Poliției Locale, începând cu ora 8:30, are loc o conferință de presă pe această temă. Potrivit informațiilor furnizate de către directorul Poliției Locale, Georgică Tănase, dar și de către primarul Marian Dragomir, este vorba despre trei infractori în acest caz. Aceștia au fost prinși azi-dimineață și urmează să fie predați Poliției Naționale. Potrivit autorităților, cei trei acționau frecvent în zona liceului ”Murgoci”, cerând bani și țigări elevilor. Cu ajutorul sistemului de supraveghere din municipiu, Poliția Locală a reușit să-i identifice și să îi prindă.

Reamintim că, la aproximativ trei săptămâni de la cazul care a pus pe jar autoritățile locale, atunci când un adolescent a fost înjunghiat în zona Colegiului  Național „Gh. M. Murgoci” din municipiu, de către un alt adolescent, a mai avut loc un incident similar. Vineri, în jurul orei 14:20, un elev ar fi fost agresat la plecarea din Colegiu, de către un necunoscut care i-ar fi cerut bani sub amenințarea cuțitului, după cum ne-au declarat la vremea respectivă surse apropiate anchetei. Polițiștii au fost anunțați despre acest incident, patru ore mai târziu, de către directorul adjunct al instituției de învățământ. În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe un elev în vârstă de 15 ani care ar fi fost victima în speța sesizată. A reieșit faptul că acesta, în timp ce se afla cu un prieten, după terminarea orelor de curs, ar fi fost abordați și amenințați cu acte de violență de un alt tânăr, cu scopul de a-i da bani, reușind să obțină de la minorul de 15 ani suma de 2 lei. Biroul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila ne-a comunicat atunci că exista un cerc de suspecți, desfășurându-se activități pentru depistarea autorului. În cauză, s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro