Autorii a nouă furturi din locuinţe au ajuns în spatele gratiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autorii a nouă furturi din locuinţe au ajuns în spatele gratiilor

* până la urmă, cei doi au fost depistaţi de oamenii legii, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă

Doi brăileni specializaţi în furturile din locuinţe au ajuns în spatele gratiilor după ce, pe parcursul a 5 luni de zile, au dat buzna în casele oamenilor şi au sustras bijuterii, telefoane mobile, electronice şi bani. Hoţii au comis 9 infracţiuni de furt calificat şi tentativă la furt calificat, în perioada octombrie 2010 - februarie 2011. Până la urmă, ei au ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind cazaţi în spatele gratiilor.

Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale - Furturi din locuinţe au continuat cercetările în cauze aflate în lucru şi înregistrate cu autori necunoscuţi. Cu sprijinul lucrătorilor de la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, au fost identificaţi Daniel Covaciu (30 de ani) şi Gheorghe Stan (22 de ani), ambii din municipiu, principalii suspectaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.

În ziua de 23 februarie, poliţiştii au ridicat de la aceştia, în vederea cercetărilor, bijuterii din aur, argint, telefoane mobile, electronice şi mai multe obiecte de vestimentaţie şi încălţăminte. "Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Brăila, unde, în urma cercetărilor, s-au stabilit şi probat în sarcina acestora un număr de 9 infracţiuni de furt calificat şi tentativă la furt calificat, comise în perioada octombrie 2010 - februarie 2011", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Prejudiciul total cauzat este de 8.000 lei, în continuare efectuându-se activităţi pentru recuperarea lui integrală. Hoţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, iar procurorii i-au prezentat Judecătoriei Brăila care a dispus arestarea pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi furt calificat. Aceştia au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila.

Hoţii intrau în locuinţe prin forţarea uşilor sau spargerea ferestrelor

Judiciariştii au probat că în ziua 17 octombrie, între orele 10.00- 12.00, prin escaladarea gardului şi forţarea unei uşi, hoţii au pătruns în locuinţa brăilencei C.E., de unde au sustras suma de 1.300 de lei. La data de 11 decembrie, între orele 16.00- 18.00, Gheorghe Stan a pătruns, prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces, în locuinţa numitei G.D., fără a sustrage bunuri din interior. În ziua de 15 decembrie, între orele 10.15- 11.40, prin forţarea uşii de acces, cei doi au intrat în locuinţa numitei C.S. şi au furat suma de 100 de lei. Hoţii nu au luat pauză nici în noaptea de Revelion, când, în jurul orei 1.10, prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces, au dat buzna într-o altă locuinţă şi au sustras bijuterii din aur, circa 53 gr. (verighetă, lănţişoare, inele de damă, brăţări, medalioane). În aceeaşi noapte, în jurul orei 2.00, prin escaladarea gardului şi forţarea unei ferestre, ei au pătruns în locuinţa lui D.P., fără a sustrage bunuri. În seara zilei de 12 februarie, între orele 18.30- 19.40, prin forţarea unei ferestre, hoţii au pătruns în locuinţa lui B.S., însă nu au furat nimic. Pe data de 14 februarie, între orele 9.00 - 12.00, aceeaşi hoţi au pătruns în curtea imobilului numitei C.E., au forţat una din uşile imobilului, însă nu au reuşit să pătrundă în interiorul locuinţei. Cei doi nu s-au lăsat bătuţi, astfel că, între orele 20.00 - 22.00, prin escaladarea gardului şi spargerea unui geam de la fereastră, au pătruns în locuinţa numitei C.C., fără a sustrage bunuri. Apoi, au dat dat buzna în curtea imobilului lui V.G., au spart un geam de la una din ferestre, însă au plecat fără a sustrage vreun bun şi fără a intra în locuinţă, deoarece la acel moment partea vătămată se afla la domiciliu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro