Automobilism în 2023 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Automobilism în 2023

• “Un  sezon  reușit”, spune dublul vicecampion național, Valentin Nemțanu • pilotul brăilean va fi premiat la Gala Campionilor cu două medalii de argint

         

Anul acesta, pe plan național, clubul de automobilism Hobby Auto Sport Brăila a avut un singur participant constant, pe Valentin  Nemțanu. Acesta a participat cu Dacia 1310 TLX în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă și a bifat două succese importante, a devenit vicecampion național la clasa mașini istorice și la grupa 1 Dacia Revival. Ceea ce înseamnă că și în acest an brăileanul va fi prezent la Gala Campionilor.

“Hobby Auto Sport Brăila este o entitate nonprofit, persoană juridică  fără scop patrimonial, un club constituit legal pentru dezvoltarea și  afirmarea mișcării sportive automobilistice brăilene. Obiectul de activitate s-a respectat până la ultima organizare din august 2020, când s-a desfășurat un minicircuit în zona centrală a orasului. Apoi restrictiile de pandemie au adus liniștea în viața clubului. În 2023, am pornit la drum doar cu câțiva membri activi care și-au  dorit, cum era și normal, o revitalizare a activității locale. Și cu sprijinul membrilor fondatori, Răzvan Popa și Dana Covalschi, ne-am orientat pe plan local către alte evenimente. Astfel că, pe 10 septembrie, am organizat un concurs de autoslalom în formă nouă, cu două trasee în fața sediului Primăriei Brăila, dotat cu “Cupa George Burianu. Astfel ne-am amintit despre unul din pionierii automobilismului european, originar din Brăila, cu performanțe meritorii ca inginer și pilot în anii 1923- 1933. Pretuind și amintind înaintașii, ne definim astăzi și continuăm o tradiție”, ne-a declarat Valentin Nemțanu, președintele clubului Hobby Auto Sport Brăila.

Concursul de autoslalom a reprezentat un antrenament reușit pentru automobiliștii sportivi brăileni în vederea participării la cea de a 37-a ediție a Raliului Prieteniei Dobrich – Brăila, o competiție transfrontalieră al cărei start s-a dat pe 12 octombrie în orașul bulgar. Iar după o perioadă de patru ani brăilenii au întrerupt seria de victorii a bulgarilor.

“Consursul de autoslalom a reprezentat și un  antrenament “la cald”   pentru participanții la Raliul Prieteniei Dobrich – Brăila, ediția 37. 

Pe lângă plăcerea de a concura, am avut satisfacția că două echipaje romănești formate din brăileni, au întrerupt seria de patru victorii a bulgarilor. În cele 11 probe desfășurate pe parcursul celor patru zile am reușit să restabilim și buna relație cu municipalitățile din Slobozia, unde s-au desfășurat și premiat 2 probe de autoslalom, Brăila, Shabla  și Dobrich. Traseul comun s-a parcurs fără niciun fel de incidente,  întârzieri etc. În  acest an ne-am bucurat și de susținerea ziarului  Obiectiv Vocea Brăilei și a unei publicații locale din Dobrich. De asemenea, pagina oficială a Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) a fost accesată de majoritatea pasionaților din țară.

Postările pe rețelele de socializare au avut peste 41.000 de vizualizări, ceea ce ne face ca, justificat, cu simțul moderat al autoaprecierii, să consideram că 2023 a fost “un  sezon  reusit”. Mulțumim sponsorilor pentru ajutorul acordat și administrației locale, cu  serviciile de specialitate, pentru susținere. Sperăm ca anul viitor să continuam cu probe noi, cu organizarea ediției a 38-a a Raliului Prieteniei Brăila - Dobrich și numărul de tineri implicați anul acesta să se mărească dându-ne speranța că raliul internațional, transfrontalier, unic în Balcani, va dăinui”, a mai spus Nemțanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro