Au reînceput procedurile pentru contractele de deszăpezire | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au reînceput procedurile pentru contractele de deszăpezire

Vicepreşedintele liberal al CJ Brăila, Ovidiu Nechita, a declarat ieri că speră ca vremea rea să mai întârzie pentru a nu fi nevoie să se intervină în judeţ în situaţii de urgenţă. Acesta a afirmat că pentru a câştiga timp au fost reluate procedurile pentru contractele de deszăpezire imediat după ce a făcut anunţul că nu s-a înscris nicio firmă la licitaţie, în şedinţa CJ din data de 3 decembrie. "S-a depus noua documentaţie pentru contractele de deszăpezire. Procedura îşi urmează iarăşi cursul, este în termenul celor 10 zile în care trebuie să primim un răspuns referitor la documentaţie, dacă este sau nu în regulă. Oricum, vorbim despre aceeaşi documentaţie prin urmare va trebui doar reavizată. Le va fi mai uşor să verifice pentru că este acelaşi caiet de sarcini. Adică se va mai câştiga ceva timp", a declarat Nechita. Totodată, liberalul a explicat că momentan se poate baza pe ajutorul a 13 primării din judeţ şi a 10 firme de deszăpezire pentru a interveni în cazul în care vor exista situaţii critice. "Sunt cele 13 primării care au făcut hotărâre de Consiliu Local şi 10 firme care şi-au depus ofertele pentru a interveni în caz că vor exista situaţii de urgenţă. Acum aşteptăm. Poate nu vine iarna şi vedem după aceea ce facem, pentru că acest parteneriat este valabil numai până la finele anului", a mai completat liberalul. Întrebat dacă a mai avut discuţii cu PSD-iştii după anunţul de colaborare pe tema deszăpezirii lansat de consilierul Ionel Avram la cea mai recentă şedinţă extraordinară, Nechita a precizat că social democraţii au propus o idee care, însă, nu a putut fi pusă în aplicare. "Dumnealor au venit într-adevăr cu o propunere însă era ceva ce luasem şi noi deja în calcul, dar din păcate nu era conform Ordonanţei 34/2006 (n.r. Achiziţii publice). Nu apucaseră să analizeze, era doar ceva la care s-au gândit", a mai adăugat sursa citată.
În altă ordine de idei, vicele Nechita a subliniat că următoarea şedinţă ordinară a CJ Brăila va avea loc, aşa cum a stabilit, în data de 23 decembrie, pe Nava "Ovidiu".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro