* o competiție organizată în premieră de clubul Micul Prinț, rezervată jucătorilor cu vârsta până în 12 ani
Clubul de șah Micul Prinț, în parteneriat cu DJST Brăila și Muzeul Brăilei “Carol I”, au organizat în premieră Memorialul “Maria Albuleț” la șah clasic, o competiție rezervată jucătorilor cu vârsta până în 12 ani. Obiectivul urmărit de organizatori, acela de a atrage un număr cât mai mare de copii spre sportul minții, a fost realizat. Au fost multe partide interesante, iar favoriții și-au trecut în cont noi succese.
La grupa începători, pe podium au urcat șahiștii clubului Micul Prinț și anume: 1. Mihăiță Enache, 2. Antim Zaharia, 3. Leonard Enache. La fete s-a impus tot o jucătoare de la clubul organizator, Andreea Ganea, aceasta fiind secondată de Sofia Teodorescu și Cristina Ierimia, ambele de la CSM Galați.
Dragoș Leu, de la CSM Galați, a câștigat turneul rezervat vârstei de 12 ani, iar pe locul al doilea și al treilea s-au clasat jucătorii clubului Minerva Brăila, Adrian Datcu, respectiv Rareș Călin. La grupa sportivilor de 10 ani s-a impus Andrei Roșu de la Minerva, acesta fiind urmat în clasament de colegul lui de club, Darius Ion și de Răzvan Pârvu (CS Oxigen București).
Clubul organizator a oferit sportivilor cupe, diplome și premii în bani, festivitatea de premiere fiind oficiată de Carmen Cuza, de la Primăria Brăila, Ionuț Dobre, vicepreședinte CJ, Vladimir Danilov, fost vicepreședinte al Federației Române de Șah și de Adrian Smărăndoiu, conducătorul secției de șah de la CSM Galați.