Au început lucrările la Piața de Pește din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au început lucrările la Piața de Pește din Brăila

* consilierii municipali au aprobat recent o modificare a valorii acestui proiect * schimbările au survenit în urma unor solicitări din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) privind anumite elemente ce nu fuseseră prinse în proiectul inițial * Piața de Pește din Brăila, situată pe Str. Piața Poporului Lot 1, este realizată prin fonduri nerambursabile, astfel că municipalitatea și-a luat angajamentul să îi păstreze destinația timp de cel puțin cinci ani după ce va fi gata

 

Se lucrează la amenajarea Pieței de Pește situată pe Str. Piața Poporului, mai exact în Piața Halelor, în zona unde a funcționat ani de zile un bazar cu tot felul de mărfuri nealimentare. Este vorba despre un proiect al administrației Dragomir, realizat prin fonduri nerambursabile și o cofinanțare din bugetul local. Totuși, trebuie subliniat că acest proiect investițional a suferit recent câteva modificări tehnice, în special privind valoarea totală. În luna decembrie 2021, consilierii municipali au aprobat un proiect care modifică o hotărâre din ianuarie 2020 referitoare la instrumentarea Pieței de Pește, aprobarea Studiului de Fezabilitate, precum și a Devizului General. Pe scurt, au fost modificate două articole (3 și 5) din respectiva hotărâre. Ambele făcând referire la valoarea finală.

”Art. 3. Se aprobă Studiul de Fezabilitate, de la devizul general la faza proiectului tehnic, precum și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului «Piața de Pește», conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru care se solicită finanțare din Programul pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 în cadrul FLAG - Brăila, Măsura 1.1. - Sprijin dezvoltării infrastructurii și serviciilor în sectorul pescăresc și de acvacultură”, se arată în noua versiune, cu completarea că valoarea totală a investiției a fost stabilită la 1.865.359,36 lei cu TVA, din care construcția plus montajul 1.261.841,23 lei cu TVA. În proiectul inițial valoarea totală a investiției era de 1.848.436,63 lei cu TVA. De asemenea, valoarea construcției plus montajul se ridica la 1.219.274 lei cu TVA.

Caracteristicile tehnice ale lucrării sunt următoarele: suprafața de teren are 1.478 mp, Piața de Pește va avea 453,03 mp, parcarea ce se va realiza acolo va fi de 1.016,97 mp (31 de locuri de parcare), de asemenea, 9 mp au fost destinați spațiului verde pentru arbori/arbuști.

”Art. 5 Consiliul Local Municipal Brăila se angajează să participe la realizarea proiectului «Piața de Pește», cu o cofinanțare în sumă de 293.329,03 lei, ce reprezintă TVA aferentă cheltuielilor eligibile, sumă ce se va rambursa integral de către MADR/DGP AMPOPAM pe parcursul implementării proiectului”, mai prevăd noile modificări făcute la proiect.

Tot acest articol stabilește că 16.346,54 lei fără TVA reprezintă cheltuieli neeligibile și 3.105,85 lei TVA aferent cheltuielilor neeligibile, ca urmare a lucrărilor suplimentare necesare.

 

Modificările au apărut ca urmare a unei solicitări a DSP

Din raportul proiectului aflăm că prin respectiva hotărâre de CLM din ianuarie 2020 au fost aprobate instrumentarea proiectului, devizul general și Studiul de Fezabilitate a contribuției proprii la bugetul proiectului. Ulterior, a fost semnat contractul de finanțare între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Primăria Municipiului Brăila privind finanțarea acestui proiect, în martie anul trecut. În aprilie 2021 a fost publicat în SEAP anunțul de participare la licitația pentru servicii de proiectare faza II și execuție lucrări, prin procedură simplificată, având valoarea estimată de 1.140.600 lei fără TVA. A fost declaratăștigătoare SC Uninstal SRL și s-a încheiat contractul de execuție lucrări în iulie 2021, cu o valoare de 1.088.450 lei TVA, din care servicii de proiectare în valoare de 39.450 lei și execuție lucrări în valoare de 1.049.000 lei. Tot în iulie a fost dat ordinul de începere, însă, în august, societatea câștigătoare a transmis o informare în care atrăgea atenția că sunt necesare modificări față de Studiul de Fezabilitate, pentru proiectul tehnic privind amenajarea, compartimentarea construcției, ținând cont de un aviz al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din aprilie 2020, care nu a făcut parte din documentația pentru procedura de licitație publicat în SEAP. În septembrie anul trecut, a fost dat ordinul de începere pentru proiectul tehnic, iar acesta a fost transmis în luna octombrie, după cum se mai precizează în raportul proiectului de hotărâre. Urmare a analizei proiectului tehnic și a clarificărilor/completărilor asupra acesteia, au fost identificate și modificări asupra devizului general.

Pe scurt, lucrările suplimentare ce fac obiectul modificărilor între Studiul de Fezabilitate și proiectul tehnic au o valoare de 68.496,54 lei fără TVA. Valoarea estimată a achiziției publice a fost de 1.140.600 lei fără TVA. Valoarea ofertei de preț a câștigătorului a fost de 1.088.450 lei fără TVA, înregistrându-se o economie de 52.150 lei fără TVA.

Menționăm faptul că lucrările suplimentare aduse la amenajare/compartimentare nu conduc la schimbarea de soluție tehnică, motiv pentru care nu este necesar obținerea avizului tehnic ISC (n.r. - Inspectoratul de Stat în Construcții)”, se mai specifică în raport.

În acest context, s-a ajuns la aprobarea noilor valori ale proiectului, demers ce a primit undă verde de la membrii CLM Brăila.

Precizăm că municipalitatea și-a luat angajamentul de a menține destinația de piață de pește în respectiva locație timp de cel puțin cinci ani de la încheierea obiectivului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro