* cei care vor să susțină din nou probele la care au ”picat” se pot înscrie în perioada 19-26 iulie * examenele scrise încep pe 16 august
Absolvenții de liceu care nu au promovat Bacalaureatul mai au o șansă în toamnă. Fie că sunt din seria curentă sau seriile anterioare, în perioada 19-26 iulie se fac înscrieri pentru a doua sesiune a ”examenului maturității”, iar actele necesare se depun la secretariatele liceelor absolvite de fiecare candidat. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente: certificat de naștere și, după caz, de căsătorie, actul de identitate, foaia matricolă și adeverință cu notele la probele pentru care solicită recunoașterea notelor.
Pentru candidații din seriile anterioare, în situația schimbării domiciliului în altă localitate, aceștia se pot înscrie pentru a susține bacalaureatul la o unitate de învățământ de același profil, stabilită de comisia de bacalaureat județeană din județul în care se află noul domiciliu al candidatului.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, probele scrise încep pe 16 august, prima testare fiind la Limba și literatura română. Pe 17 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 18 august proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate se vor afișa pe 31 august, iar în aceeași zi se pot depune și contestații. Rezultatele finale vor fi afișate pe 2 septembrie.
Reamintim că, în prima sesiune a examenului de Bacalaureat, promovabilitatea la Brăila a fost de 76,75% (candidați din seria curentă și seriile anterioare). La examen au participat 1.604 candidați, din care 1.231 au reușit să promoveze. În rândul seriei curente promovabilitatea a fost de 83,4%, județul Brăila fiind pe locul 3 pe țară.