In loc de liniste si smerenie a fost parca un spatiu al discotecii, unde tinerii, in mod special, se strigau si vorbeau de la 30 de metri distanta, asa incit toata lumea sa auda subiectul conversatiilor lor. Desigur, telefoanele mobile nu au lipsit si nici melodiile de pe Mp3-player ca sa nu se auda slujba de Inviere, ci ring tonurile de apel. Ce sa mai vorbim de vestimentatia pe care ar fi trebuit sa o adopte participantii: fetele cu parul legat in esarfa, iar baietii fara sapca sau palarie si haine modeste si nu extravagante ca doar suntem la biserica. Prea multe cerem: fetele, imbracate in tricouri marimea cea mai mica, iar baietii, sapca marca Adidas sa traiasca! Trecind peste acest mic detaliu in materie de moda, unde au disparut versurile cintecelor de Inviere? In locul lor au aparut termenii din fabulosul limbaj de cartier ce au o rezonanta atit de puternica, incit te uimesc prin "finetea" lor.
Si acum intrebare intrebatoare: Cum sa evoluam si sa ne dezvoltam cind nici macar la biserica nu avem un comportament civilizat, care sa respecte anumite norme ale bunului simt?